Icelandair Hotel Reykjavik Natura 4* – review

Islanda m-a fascinat cu frumusețea, bogăția și mixul extrem de frumos care poți să îl găsești doar aici. O destinație care te ține cu emoție și sufletul la gură de fiecare dată când încerci ceva nou, indiferent dacă iei la pas capitala sau te bucuri de sălbăticie. Hotelul pe care l-am numit casă în vacanța aceasta a fost Icelandair Hotel Reykjavik Natura 4*.

Cunoscută ca țara gheții și a focului, te ține captiv în frumusețea naturii și te răsplătește înzecit. Indiferent că te bucuri de sălbăticie în Golden Circle și vrei să faci cunoștiință cu Strokkur, vrei să te bălăcești în Laguna Albastră sau dârdâi de frig în așteptarea frumoaselor aurore boreale, ești răsplătit cu vârf și îndesat.

Deși am vizitat Islanda de Crăciun și vremea nu a fost deloc prietenoasă, am descoperit un tărâm fabulos de spendoare. Sezonul aurorelor boreale este în perioada septembrie – martie iar cele mai mari șanse de a fi vânate cu succes este în octombrie și februarie-martie, când precipitațiile sunt mai scăzute. Așa cum știți deja, nu am fost cei mai norocoși, prin urmare avem un motiv bine întemeiat să ne întoarcem.






Localizare Icelandair Hotel Reykjavik Natura 4*

Alegerea hotelului este o treabă ceva mai greau atunci când călătoresc cu Mihai :)). După experiența din Maroc, aveam nevoie de ceva foarte decent. După îndelungi căutări, Icelandair Hotel Reyjkavik Natura 4* a fost ceea ce căutam.

Crăciunul este o perioadă foarte aglomerată peste tot și trezindu-ne doar cu vreo 2 luni înainte că vrem să mergem a îngreunat puțin treaba. Multe unități de cazare erau deja sold out pentru această perioadă.

Ține cont că Aeroportul Internațional Keflavik este la aprox. 50 km distanță de Reykjavik. Vei avea nevoie de transfer rezervat în prealabil sau închiriezi o mașină (parcarea este gratuită).

Noi am optat pentru transfer iar în aproximativ 1 oră eram în fața hotelului, pregătiți de cazare. Țin să menționez că am întâlnit un staff foarte prietenos de la recepție până la  cameristă. O atmosferă foarte relaxantă și degajată în tot hotelul. Toată lumea îți zâmbea și era foarte amabil.

Un alt motiv pentru care am ales hotelul este poziționarea acestuia. Câteva atracții turistice se află în vecinătatea hotelului, spre exemplu Perlan iar centrul orașului este la 20 minute de mers pe jos.

Țin să menționez un aspect important și anume că în spatele hotelului este Aeroportul Reykjavik. În apropiere de hotel este și locul de plecare pentru tururile cu elicopterul iar din hotel efectiv se poate vedea pista. Am văzut privat-jet-uri și elicoptere și nu am avut deloc problemă cu zgomotul.

Camere Icelandair Hotel Reykjavik Natura 4*


Un aspect destul de important în alegerea hotelului sunt camerele. Hotelul dispune de mai multe tipuri de cameră, unele chiar cu accesul la Spa inclus. Noi am ales queen guest room, fără mic dejun și a fost exact ce am avut nevoie.

Sunt camere moderne, dotate cu tot ce ai nevoie. Pe lângă dotările de bază am dispus de cafea și ceai la discreție iar în baie am avut de produse de igienă Molton Brown. Internetul este gratuit și a fost mai mult decât decent. Un alt lucru ce mi-a plăcut foarte mult este că la TV poți să urmărești direct prognoza meteo cu o hartă live, gradul de acoperire a cerului cu nori și probabilitatea de a vedea aurorere boreale.

Dacă dorești accesul la spa inclus în prețul camerei, camerele king deluxe și king junior suite au această facilitate.

Mâncare și băutură


Satt Restaurant oferă o varietate de mâncăruri diferite precum și cele tradițional islandeze. Restaurantul are un ambient foarte plăcut iar prețurile încep de la ISK 5500 (aprox EUR 36.00)/ persoană.

Ceea ce am observat este că la recepție este un loc unde poți să cumperi cafea, suc, chips-uri, sandwich-uri și souveniruri.

Noi am mâncat foarte mult în oraș. Prețurile sunt ceva mai piperate decât în restul Europei dar nu e cazul să îți vinzi rinichiul.

Natura Spa – Icelandair Hotel Reykjavik Natura 4*


Hotel dispune de o superbă zonă spa, numită Natura Spa, cu piscină, jacuzzi, saună, p și oferă o gamă largă de tratamente faciale și masaj.

Pentru clienții hotelului prețul de intrare este ISK 3500 (aprox EUR 27.00) iar prețul la masaj începe de la ISK 9900 (aprox EUR 66.00).

Sunt multe de văzut și experimentat în țara gheții și a focului. Cum nu s-au aliniat astrele pentru aurorele boreale, avem încă un motiv să ne întoarcem.

Reykjavik rămâne un oraș fermecător și foarte colorat, un oraș fără Mc Donalds și cu un vibe puternic. Fiindcă am fost de Crăciun, era perioada nopții polare cu o lumină difuză continuu. Cred că vara e mai superb pe aici.

Aș îndrăzni să recoman cel puțin o săptămână pentru a explora și împrejurimile capitalei și de ce nu, toată insula.

Dacă vrei să își faci o idee despre cheltuielile aferente unei vacanțe în islanda, poți să vezi aici.

Acest blog conține link-uri de afiliere. Asta înseamnă că, dacă dați click pe un link al unui motor de căutare și/sau ați făcut rezervare, un procent foarte mic îmi revine mie. Desigur, acest lucru nu afectează prețul iar cumpărătorul nu va plati mai mult. 

[hfe_template id=’5855′]

De ce vacanțele DIY?

Vacanțele DIY au schimbat industria turismului și a evoluat enorm comparativ cu deceniul anterior, spre exemplu. Tehnologia a luat-o razna atât de mult încât azi avem posibilitatea de a ne rezerva biletul de avion din 3 click-uri direct din aplicație.

Oferte spre destinațiile lumii găsim la fiecare pas, una mai atrăgătoare decât alta. Uneori îți vine să cumperi un bilet doar dus și să te bucuri de destinația visurilor tale, indiferent în ce colț de lume se află.

Cu siguranță te-ai întrebat ce presupune o vacanță DIY (do-it-yourself) și cum duci la bun sfârșit această misiune.

Înainte de a te înhăma la prima ofertă pe care o găsești te rog frumos să te întrebi dacă este pentru tine. Ești dispus să aloci timp suficient pentru căutări de: bilete de avion, cazare și atracții turistice? Ești pregătit să aloci suficient timp pentru a căuta păreri și de a citi experiențele altora legat de acel loc, acel hotel și acea experiență? Ești pregătit să verifici totul înainte de plecare ca să dormi liniștit știind că totul este confirmat?

Dacă răspunsul la întrebări este DA, îți urez succes la vânat oferte.

Ce presupune o vacanță DIY?

O vacanță DIY presupune implicarea ta totală de la căutarea ofertelor spre destinația de vacanță, la rezervarea zborului și până la cumpărarea biletelor la atracțiile turistice care dorești să le vizitezi. Practic ești responsabil de tot ce înseamnă bilete de avion, check-in, rezervarea și confirmarea cazării, bilete de intrare la atracții turistice, tururi și transferul de la / până la hotel.

Acest tip de vacanță necesită timp pentru documentare, pentru a căuta bilete de avion, de a „săpa” pentru un hotel cu servicii mai bune sau cu o mai bună poziționare față de centru. Presupune să verifici constant o posibilă modificare/ anulare de zbor sau cazare din diferite motive. Practic tu ești cel care se ocupă și are grijă de tot.

Odată ajuns, primul lucru de care te vei lovi este transferul. Taxi-ul este cea mai simplă și ușoară variantă însă nu și cea mai ieftină atunci când călătorești low-budget.

Ești nevoit să îți faci singur programul și să decizi ce vrei să vizitezi și de unde îți cumperi un tur. O altă variantă de a mai economisi, dacă ești pe low-budget, este achiziționarea unui city card care are incluse intrările la cele mai importante atracții turistice și de cele mai multe ori are inclus și transportul public (autobuz, troleu, tramvai, metro, tren).

Sunt mai ieftine vacanțele DIY?

vacanțele DIY

Prețurile diferă de la hotel la hotel și de la destinație la destinație. Cu siguranță nu vei găsi 2 oferte identice deși pot să promoveze aceeași destinație de vacanță.Dacă ești hotarăt să călătorești pe bani mai puțini, să nu uiți că toată responsabilitatea vacanței este pe umerii tăi și ești liber să alegi ceea ce îți place, indiferent de preț, fiecare după buget.

Vacanțele DIY pot să fie mai ieftine atâta timp cât ești dispus și să faci compromisuri. Ești dispus să iei zborul de la 6.00 am? Ești dispus să stai o noapte la escală? Ești dispus să alegi un hotel la 2 ore de centru doar ca să salvezi niște bănuți de bere? Alegerea este doar a ta!

Un alt motiv pentru prețul mai scăzut al acestui tip de vacanțe este fenomenul numit last-minute. Adică, cumperi azi ca să zbori mâine. În acest caz, trebuie să fii hotărât și sigur de plecare pentru ca acest tip de oferte sunt și cele mai restrictive, cel mai probabil cu penalizare de 100% în cazul anulării.

De ce sunt mai ieftine vacanțele DIY?

DIY

Motivele pot fi multe și foarte diversificate. Cum spuneam, dacă vrei să călătorești pe bani mai puțini vei face și compromisuri.

Am să menționez 5 lucruri care vor răspunde la această întrebare:

1. Călătorește în extra-sezon. Toată lumea știe că în full-sezon toate sunt mai scumpe. Te asigur că dacă vei vizita Gran Canaria în decembrie te vei putea bucura de soare și plajă la fel ca și în iulie. Un city-break în Porto în luna decembrie îți va bucura inima la fel de mult ca și în plin sezon.

2. Dacă nu ești pretențios, poți să călătorești cu companii aeriene low-cost. Cele mai cunoscute la noi în Europa sunt Ryanair, Wizzair, Blueair, Easyjet și Transavia. Atenție mare la ce tip de bagaj ai inclus în cel mai ieftin preț afișat!!!

3. Pentru zborurile trans-atlantice, în cazul companiilor de linie, o escală mai lungă sau chiar o escală de 1 noapte te va ajuta să mai salvezi niște bănuți. Nu este cea mai comodă variantă însă uneori face diferența.

4. Urmărește oferte speciale la cazări. Ai șanse mari să dai de ele atunci când te-ai decis pe ultima sută de metri că vrei să pleci. Se mai numesc oferte last-minute. O altă variantă este o cazare ceva mai departe de centru sau, dacă nu ești deloc pretențios și dornic de aventură hostelurile sunt o altă variantă de luat în calcul.

5. Dacă ești un turist care vrea să viziteze tot ce prinde, îți recomand un city card. Poți să îl faci pe 1 zi, 2 zile, până la o săptămână și cu siguranță vei economisi. City card-ul m-a salvat în Amsterdam, în 4 zile am reușit să salvez undeva la 60 euro.

… și un ultim gând

Este perfect normal dacă acestea nu se aplică pentru tine. Este perfect normal dacă nu îți place să planifici și să ai grijă de tot.

Este perfect normal să să apelezi la serviciile unei agenții de turism și să scapi de această treabă.

Cel mai important este să te bucuri de vacanță și să rămâi cu amintiri memorabile!

[hfe_template id=’5855′]

Top 6 trasee montane și de coastă în apropiere de Dublin

Dublin e un oraș cosmopolitan și foarte primitor cu toți turiștii care îi trec pragul. Oraș boem cu o gamă foarte variată de activități pe care le poți face de la shopping până la trasee montane și de coastă. Vă spuneam că Irlanda m-a adoptat în 2017 iar de atunci am explorat și bătut cărări multe weekend-uri la rând și încă mai sunt multe de văzut.

Dacă m-ai pune să aleg între o ședință de shopping și un traseu în natură fără dar și poate aș alege o plimbare în natură. Dublin este un oraș situat la mare, prin urmare găsești trasee foarte diversificate, prin urmare ai de unde alege. Țin să menționez că punctul de plecare spre aceste trasee este la nici 1 oră de mers cu mașina, cu autobuzul sau trenul.

Pentru a ajunge în Malahide, Howth, Bray și Portmarnock cea mai bună variantă e trenul (Dart) care îl iei din centru și care circulă foarte des. Pentru traseele din Dublin cea mai bună variantă este autobuzul iar dacă vrei să explorezi Glendalough îți recomand mașina.

Așadar să nu ne mai lungim și să vedem top 6 trasee montane și de coastă pe care să le iei în considerare dacă ajungi în țara veșnic verde.

1. Glendalough (Gleann dá Loch)

trasee montane și de coastă

Loc denumit și „Valea celor 2 lacuri” este o trecere prin istorie înainte de un traseu frumos pe lângă cele 2 lacuri. Locul găzduiește o mănăstire a Sf. Kevin din secolul al V-lea. Înainte de a intra pe traseu îți recomand o vizită la sit ca să te familiarizezi puțin cu istoria Irlandei.

Acum ești gata să ataci unul din cele mai frumoase trasee pe care le are frumoasa insulă. Există mai multe variante de traseu pentru ambele lacuri. Poți să alegi în funcție de timp și dificultate. Eu am făcut traseul marcat cu roșu pe hartă (traseul lung) și am coborât pe drumul minerilor care însumează aprox 10 km.

Dacă mergeți cu mașina parcarea este aprox 5 euro. De asemenea este și un centru de informare turistică, toalete și câteva magazine. Mai multe detalii găsiți aici.

2. Dublin Mountains Way

Dublin

Un alt traseu montan, poate prea mult spus montan pentru că se găsește în oraș. Are 42.6 km și străbate partea de sud a capitalei. Se poate parcurge cu plecare din Shankill spre Tallagh sau invers. Este foarte bine marcat și împărțit în 3 părți. Pentru cei mai experiementați se poate parcurge și într-o singură zi. Traseul șerpuiește printre casele oamenilor, păduri, dealuri și parcuri. Priveliștile minunate asupra capitalei sunt garantate.

Mai multe detalii despre traseu găsiți aici.

3. Bray to Greystones Cliff Walk

Probabil unul din cele mai populare trasee de coastă din apropiere de Dublin. Pe lângă faptul că Bray este un orașel pe coastă care trebuie neapărat vizitat, oferă o priveliște de milioane spre coasta estică de-a lungul celor 7 km. O plimbare relaxantă de duminică fiind un traseu fără dificultate. Dacă ai parte și de vreme bună fără vânt, consideră-te norocos și bucură-te de spectacolul naturii.

Ce mai poți să faci înainte să intri în traseu, este să urci la crucea din Bray pentru o priveliște absolut fabuloasă.

Recomand parcurgerea traseului primăvara și în condiții de vreme frumoasă. Mai multe detalii despre traseu găsiți aici.

4. Howth – Cliff Path Loop

Howth este probabil primul loc în mintea tuturor atunci când cineva spune „fish and chips”. Nu poți să spui că ai fost aici dacă nu ai gustat fish and chips aici, în Howth. Pentru cel mai bun fish and chips îți recomand Leo Burdock.

Acum, cu burta plină poți să iei la pas un traseu de coastă cu peisaje minunate. Și aici, există mai multe rute din care poți alege în functie de dificultate și timp. Mie personal nu mi s-a părut deloc dificil fiind mai mult o plimbare de aprox 6 km cu o priveliște superbă spre Farul Baily (Baily Lighthouse).

Mai multe detalii despre trasee găsiți aici.

5. Portmarnock to Malahide Walk

Un alt traseu de coastă mai puțin spectaculos care șerpuiește pe lângă șoseaua principală. Un traseu scurt de doar 4 km, însă pentru cei iubitori de mare (și vânt), traseul merită parcurs. Începe prin a admira plaja din Portmarnock, continuă drumul spre Malahide unde vei găsi un port cochet cu ambarcațiuni și o altă plajă cu nisip absolut spectaculoasă. Dacă mai ai timp îți recomand și o vizită la un castel bântuit Malahide Castle and Gardens.

Mai multe detalii despre traseele disponibile găsiți aici.

6. Dublin South Wall Walk

top 6 trasee montane și de coastă

Dublin Bay este o zonă minunată care așteaptă să fie explorată. Farul Poolbeg (Poolbeg Lighthouse) este cireașa de pe tort al aceste plimbări de 4 km în larg și păzește frumoasa capitală din anul 1768.

Ulterior am aflat că sunt 2 variante de traseu. Eu am făcut-o pe cea scurtă într-o zi de primăvară cu soare (rar așa ceva în Dublin). Nu recomand plimbarea dacă este vânt puternic sau plouă.

Cu siguranță mai sunt și altele (mai am câteva pe listă) care așteaptă să fie explorate. Vremea frumoasă (fără ploaie și vânt) e o raritate iar când ai parte de ea, trebuie să profiți.

 

Dacă mai știi și alte trasee care crezi că merită parcurse, te rog să lași un comentariu mai jos.

Around Ireland

Around Ireland l-aș putea numi un proiect de suflet fiindcă e locul la care îi spun acasă din august 2017 de când m-a adoptat :)). De-a lungul timpului am avut ocazia să cutreier insula și vă spun că e frumoasă rău.

Odată ce lași în urmă aglomerata capitală, Dublin, vei simți un miros de verde crud cu iz de istorie, tradiții și peisaje. Indiferent că te gândești la Ring of Kerry, The Wild Atlantic Way sau Galway, cu siguranță vei rămâne surprins. Multe peisaje de coastă, faruri, castele, stânci și legende, toate le găsești combinate aici. Irlanda este o destinație atât pentru cei pretențioși cât și pentru iubitorii de natură.

Around Ireland va fii un jurnal inspirat din experiențele mele proprii. Locuri pe care le-am vizitat, care merită văzute, cu sfaturi, variante de transport și cheltuieli. Pe măsură ce se ridică restricțiile, revin la vechiul obicei de a umbla teleleu și vă spun și vouă.

Ca și destinație de călătorie, anumite locuri din Irlanda au fost menționate de către cei de la Lonely Planet și  BBC. Orașul Galway, de asemenea, a fost ales Capitală Cultural Europeană a anului 2020. Ceea ce aș menționa este că Irlanda este o destinație de vacanță relativ costisitoare. Cazările, intrările la obiective, un pint de bere, mijlocul de transport în comun, toate acestea au un preț relativ ridicat.

Când să mergi în Irlanda și variante de transport

Around Ireland

Așa cum vă spuneam aici plouă aproape non-stop. Și când nu plouă toată lumea iese afară ca ciupercuțele. Cea mai bună variantă este să vizitezi Irlanda în lunile de vară (iunie- septembrie) așa vei avea șanse mai mari de vreme frumoasă cu soare.

Poate te întrebi și cum ajungi pe frumoasa insulă? Ei bine, ai varianta de transport personal cu mașina, cu autocar și avion. Eu personal prefer doar avionul și sunt câteva companii aeriene cu zbor direct precum Ryanair (din București), Blueair (din București, Cluj, Bacău) sau HiSky (din Cluj Napoca). Dacă preferi să vii cu mașina personală ia în calcul trecerea cu bacul (Marea Britanie sau Franța) și ține minte că aici se conduce pe partea dreaptă.

Acestea fiind spuse, mai jos găsiți atracții turistice, topuri, sfaturi, trasee ca să faceți din Irlanda o vacanță pe cinste.

Best in travel 2020

2020 nu a fost, cred eu, anul norocos pentru nimeni sau cel puțin nu pentru cei pasionați de călătorii, coclauri și vacanțe. Așa cum v-am obișnuit la sfârșitul fiecărui an trag linie și fac decontul. De departe anul 2020 a fost cel mai slab din seria Best in travel. Dacă e să mă uit prin 2016 sau 2018 parcă mă ia dorul de ducă din nou.

Un an care mi-a dat planurile peste cap dar a fost anul în care am petrecut mai mult timp în România de când m-am stabilit în Irlanda. După anularea celor 2 vacanțe deja planificate și a altor câteva care deja prindeau contur, am înțeles (cu greu) că nu mai e momentul.

Planul meu pentru 2020 a fost destul de bine pus la punct, asta până în martie când pandemia a lovit lumea. Aveam deja biletul de avion cumpărat la Madrid și în următorul weekend trebuia să plecăm la Veneția. Era o mică reuniune de familie care nu a mai avut loc. Am apucat să merg doar la Madrid, pentru că biletul spre Italia fusese anulat.

Prin mai am zis că sigur se termină cu pandemia și prin septembrie sigur plec. Găsisem destinația ideală dar parcă ceva mă ținea să iau biletul.

În august am zis gata, schimb destinația și îmi cumpăr bilet în noiembrie pentru Singapore și Malaezia. Nu vă spun cât eram de încântată. Îmi spuneam că până în noiembrie sigur Singapore deschide granițele și pentru turiști. Timpul trecea și Singapore avea granițele tot închise deși cazurile confirmate cu Covid19 erau relativ puține. A fost momentul când am început să mă rog să-mi anuleze Turkish Airlines zborul ca să pot recupera banii, ceea ce s-a și întâmplat.

MARTIE 2020

best in travel 2020

A fost luna în care am reușit să fug un weekend la Madrid. Am reușit să gust doar puțin din frumoasa capitală spaniolă. Eram pentru a 3 -a oară în Spania și locul îmi dă aceeași stare de bine. Având doar un weekend la dispoziție am încercat să mă organizez pentru a vizita ce îmi propusesem: Palatul Regal și Muzeul Prado.

SEPTEMBRIE 2020

best in travel 2020

Un început de toamnă în România acolo unde e mai frumos: Maramureș. A fost un alt tip de concediu și primul cu cei 2 nepoți ai mei (3 și 4 ani). Lucrurile se schimbă complet și cu siguranță a fost o experiență nouă. A fost uimitor să le vezi bucuria când au fost cu mocănița sau să îl auzi pe Gabi că vrea în brațe în drum spre Cascada Cailor :)).

DECEMBRIE 2020

best in travel 2020

Trebuia să iau o piatră în gură pentru că a fost prima oară când am gustat magia Bucovinei. Și da, Bucovina e magie pură. Un deembrie frumos ca să îți aduci aminte de casa bunicilor, un petec de zăpadă, mirosul de fum, frumusețea mănăstirilor și a locului. Un loc în care să te întorci.

Best in travel 2020 în cifre:

  • 2 zile călătoare în afara Irlandei
  • 5 săptămâni de concediu în România
  • 4 bilete de avion
  • 1 hostel
  • 2 situri UNESCO
  • 15 632 km zburați

Cu gândul că pandemia se va termina cât de repede, va doresc să vă recuperați călătoriile din 2020 și să faceți din 2021 un an de care să vă aduceți aminte!

Continuă să citești Best in travel 2020

5 locuri din inima Bucovinei

Poate trebuia să iau o piatră în gură pentru că a fost prima mea vizită în Bucovina. Multe se spun și s-au spus despre inima Bucovinei, însă 5 locuri de aici le-aș recomanda oricui să le viziteze.

Fiind anul pandemiei, cu excepția plecării mele la Madrid, cam tot concediul l-am petrecut în România. Nu mai vreau să menționez de stresul anulării biletelor, carantină și altele că știți și voi.

Dacă în septembrie am găsit 5 locuri în Maramureș de care oricine se îndrăgostește, vă spun că am găsit alte 5 locuri și în inima Bucovinei. 2 zile au fost pe departe suficiente ca să explorăm toată Bucovina, însă am reușit să gust puțin din farmecul locului. Oricând e loc de revenit!

Perioda: 28- 29 decembrie 2020

Participanți: Mihai, eu

Puncte forte: mănăstiri, mocăniță

1. Mănăstirea Voroneț 

inima Bucovinei

Nu e om care să nu audă de frumoasa mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488. Ceea ce este de remarcat este nuanța de albastru care a dat faimă mănăstirii, nuanță care nu a mai putut fi reprodusă. Picturile interioare și exterioare ale mănăstirii sunt la fel importante. Judecata de Apoi și iadul sunt 2 dintre cele mai emblematice picturi care dau mănăstirii unicitate. Biserica a fost inclusă în Patrimoniul Unesco în anul 1993.

Fiind în decembrie, ne-am dorit din tot sufletul să prindem zapadă. După ce că nici în Islanda nu am prins zăpadă, tare ne-am dorit măcar puțin. Am rămas relativ cu buza umflată, un petec ici-colo de zăpadă. Ceea ce face totți banii este locul în care mănăstirea este amplasată. Mirosul de fum, aerul curat de munte sunt lucruri care îți aduc aminte de casa bunicilor și liniște. Dacă așa miroase inima Bucovinei, promit să mă întorc!

Intrarea este 5 lei/ persoană. Mai multe detalii găsiți aici

2. Mocănița Huțulca Moldovița din inima Bucovinei

inima Bucovinei

Anul 2020 a fost anul mocănițelor. Prima tură a fost cu mocănița din Vișeu de Sus, jud. Maramureș. Nu vroiam să o ratăm nici pe cea din Moldovița dacă tot eram prin zonă.

Ne-am decis cam foarte din scurt să mergem, prin urmare nu am făcut rezervare la bilete. Ne-am uitat pe site și am decis că mergem cu cea care pornește la ora 10:00. Drumul din Suceava a durat mai mult decât am estimat, motiv pentru care eram sigură că nu vom ajunge la timp. Am ajuns la 9.58 am, până am parcat mașina a fost ora 10.00 și mocănița era pe picior de plecare.

Norocul a fost cu un domn amabil care m-a trimis rapid la casa de bilete, urcând în tren din mers, noroc că nu are viteză de fel :)). O porție bună de râs și deja eram la drum. Nu recomand nimănui asemenea adrenalină pentru că aveți toate șansele să rămâneți în gară.

Ceea ce mi-a plăcut a fost că vagoanele erau încălzite cu lemne. La ora actuală traseul are 21 km și oprirea este în Argel unde se servesc mâncăruri tradiționale din Bucovina. Traseul nu mi se pare foarte spectaculos pentru că este aproape paralel cu șoseaua. Mă așteptam la un peisaj ceva mai sălbatic și mai puțin populat.

Linia a fost dată în folosință în anul 1888 și deservea pentru transportul de masă lemnoasă. De-a lungul anilor s-au construit diferinte variante, însumând un total de 73 km.

Dacă mă întrebați o comparație între mocănița din Vișeu de Sus și cea de la Moldovița, aș spune că cea de la Vișeu de Sus este mai comercială, are un traseu mai lung și programul e făcut pentru turiști. Cea de la Moldovița probabil e mai puțin spectaculoasă.

Prețul biletului este de 35 lei. Programul și ora de plecare diferă în funcție de zilele săptămânii. Mai multe detali găsiți aici

3. Sanctuarul marian Cacica din inima Bucovinei

Un loc deloc străin mai ales pentru romano-catolici, o biserică pe cât de mică pe atât de frumoasă și de importantă. Povestea bisericii începe în anul 1780 când se găsesc primele zăcăminte de sare în zonă, astfel sunt aduși muncitori din Polonia care erau romano-catolici. O bisericuță mică de lemn se sfintește aici, la Cacica, unde se adusese deja o copie a Madonei Negre de la Czestochowa.

Biserica de lemn se degradează în timp și ajunge să fie neîncăpătoare astfel că în anul 1892 începe reconstrucția ei în stil neogotic. Cu timpul a început să primească tot mai mulți pelegrini datorită icoanei astfel că ajunge un centru de pelerinaj fiind ridicată la rangul de sanctuar marian și apoi proclamată Basilica Minor.

Vă recomand să vizitați biserica în timpul hramului 14-15 august (Adormirea Maicii Domnului) sau în 8 octombrie (Sfânta Maria Regina Rozariului). Mai multe detalii găsiți aici.

4. Mina de sare Cacica

inima Bucovinei

Mina de sare se găsește în localitatea cu același nume vis-a-vis de sanctuarul marian. O altă lume subterană care coboară spre Sala de Bal, Grota Piticilor toate săpate manual, fără utilaje, la o adâncime de 44 m. Adevărata operă de artă este capela închinată sfintei Varvara, protectoarea minerilor. O capelă situată la 27 m adâncime dăltuită în sare. Azi mina este găzduiește un mic muzeu, o sală de sport și sala de ecou.

Sanctuarul marian și mina de sare sunt strâns legată de venirea muncitorilor polonezi în aceasă zonă. Polonia are zăcăminte importante de sare iar dacă ajungi acolo, neapărat să vizitezi și mina Wieliczka, lângă Cracovia.

Intrarea la salină este 15 lei/ persoană. Programul și mai multe detalii găsiți aici

5. Mănăstirea Sucevița

inima Bucovinei

A fost ultima oprire din inima Bucovinei, mănăstire construită într-un cadru idilic și foarte liniștit. Cred că liniștea e cuvântul potrivit pentru a exprima sentimentul simțit atunci când treci pragul mănăstirilor. Aici timpul chiar se oprește. Povestea mănăstirii începe în secolul al XVI-lea, o mănăstire în stil gotic și arhitectură bizantină. Ceea ce îi denotă unicitate sunt picturile de pe pereții exteriori cu fragmente din Vechiul și Noul Testament.

Mănăstirea este împrejmuită de turnuri iar muzeul mănăstirii găzduiește o impresionantă colecție de artă.

Biletul de intrare la mănăstire este 6 lei/ persoană. 

Acestea sunt doar 5 din cele mai frumoase locuri care merită văzute și care dau faimă Bucovinei. Mănăstiri de vizitat mai sunt și din cauza timpului nu am mai ajuns la Mănăstirea Putna, pe care v-o recomand cu drag.


Continuă să citești 5 locuri din inima Bucovinei

5 locuri pentru care să te îndrăgostești de Maramureș

Despre Maramureș se vorbește de când e mama lună. Fiind din Satu Mare, am pierdut șirul vizitelor mele în Maramureș însă m-aș întoarce oricând. Dacă este vreun loc pe lumea aceasta unde s-a oprit timpul, cu siguranță este aici. Un loc care are totul de la oameni faini, peisaje, tradiții, istorie, gastronomie și un infinit de frumos.

E un loc care l-aș vizita la pas sau cu bicicleta, să ai timp să dai ziua bună unui om pe stradă, să cunoști din bunătatea locului și să te lași surprins de frumosul necunoscut. Deși am fost de nenumărate ori, încă mai sunt locuri de explorat și de iubit. Un loc care îl leg cu ieșirile pe munte alături de oameni dragi, zborul cu parapanta  și nopți frumoase la foc de tabară în acorduri de chitară.

Perioadă: 1-3 septembrie 2020

Participanți: mama, Corina, Mirel, Gabriel, Eduard, Lavinia, eu

Puncte forte: Cascada Cailor, Mocănița, Mănăstirea Bârsana

Lockdown-ul cauzat de covid mi-a schimbat total planurile astfel că toate concediile le-am petrecut în România. Am avut parte de o scurtă ieșire la Madrid înainte ca pandemia să scurtcircuiteze lumea.

A fost un timp frumos alături de ai mei, familie care s-a mărit consistent. Când mergi cu 2 pici de 3 și 4 ani în concediu ești nevoit să găsești activități pe gustul lor, lucru total nou pentru mine :)).

Cred că Maramureș e locul perfect pentru o paletă foarte complexă de activități pentru toate vârstele. Așa am descoperit încă 5 locuri pentru care m-am îndrăgostit de Maramureș.

Mănăstirea Săpânța Peri 

Cu siguranță Săpânța este cunoscută pentru Cimitirul Vesel. L-am vizitat de cel puțin 3 ori și clar merită o vizită. Noi am mers direct spre faimoasa mănăstire cu cea mai înaltă turlă din lemn (78 m). Povestea mănăstirii începe în anul 1391 iar turla mănăstirii este vizibilă de la 5 km depărtare. Astăzi mănăstirea găzduiește 6 măicuțe.

Sighetu Marmației

Cred că mai fusesem aici de cel puțin 4 ori. Cu siguranță cel mai vizitat loc din Sighetu Marmației este Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței. Un loc care te va întrista de fiecare dată, pentru că memorialul arată partea cea mai dură a comunismului. Am făcut o scurtă oprire de cafea pentru că nu este un loc de vizitat cu copii.

Cascada Cailor

Nu eram neapărat cu ochii pe ceas înainte să ajungem la cascadă  plus că ploaia dădea târcoale. Marea dilemă era dacă Eduard și Gabriel vor rezista traseului sau vom fi nevoiți să îi luăm pe sus. Am hotarât să riscăm.

Prima cireașă de pe tort a fost telescaunul, premieră pentru o parte din grup :)). Nimic nu se compară cu un peisaj montan văzut de la înălțime. De la telescaun mai sunt aprox 30 de minute până la cascadă. Un traseu foarte aglomerat. O cascadă cu o cădere de apă de 90 de metri în trepte, este considerată cea mai mare cascadă din România. Coborârea de la cascadă a fost în dansul ploii.

Dacă mă întrebați cum s-au descurcat Gabriel și Eduard, să știți că i-am luat și pe sus :)).

Prețul telescaunului urcare-coborâre este 30 lei / adult. Mai multe detalii și programul găsiți aici.

Mocănița – Vișeul de Sus

Maramureș

Probabil cel mai căutat și gustat loc de toți cei care vin în Maramureș. Mocănița este trenul cu abur care folosește ecartamentul îngust. Cândva era folosit pentru a transporta buștenii de pe Valea Vaserului, astăzi este deliciul zonei.  Traseul are undeva la 60 km însă Mocănița se oprește la stația Paltin (km 21). Peisajul e frumos și sălbatic doar pe ultima porțiune, calea ferată fiind aproape paralelă cu râul Vaser.

S-a dovedit a fi foarte comercial. La stația Paltin, unde se face o pauză de 90 de minute, este un adevărat restaurant în aer liber cu mici, grătare și cârnați plus dansuri populare tradiționale. Trebuie să știți că și biletele sunt de 2 feluri cu sau fără mâncare inclusă.

Primul tren pleacă la ora 9.00 am și ajunge înapoi în Vișeu de Sus la ora 15.00 pm. Pe timp de vară sunt undeva la 3-4 curse pe zi iar printre locomotive este și una diesel.

Ce am observat și mi-a plăcut a fost staff-ul, oameni tineri cu deschidere și mult bun simț. Un alt lucru care mi-a plăcut a fost curățenia impecabilă la toaletele din stația Paltin.

Nepoții mei s-au distrat maxim, este frumos să mergi și să experimentezi dar este suficient o singură dată.

Recomand achiziționarea biletelor în avans. Noi am avut bilet fără masa de prânz inclusă. Copiii și elevii au reducere. Mai multe detalii găsiți pe www.cffviseu.com

Mănăstirea Bârsana – Maramureș

Maramureș

Se spune că nu este oază de liniște mai frumoasă în Maramureș decât Bârsana. Adevărat sau fals, locul este cu adevărat un colț din rai. Un complex veritabil construit din lemn care trebuie neapărat vizitat. Istoria mănăstirii începe undeva în anul 1390 aceasta fiind incendiată în 1717. Ultima construcție (1993-1995), cea care se poate vedea azi, este realizată după tradiția locală.

Vei vedea o sumedenie de clădiri (muzeul, biserica, turnul clopot, stăreția, casa maicilor și a duhovnicului) unde te poți plimba în voie. Recomand și poarta tradițională care se află în spatele bisericii.

Maramureș

Astăzi biserica mănăstirii este a doua cea mai înaltă constructie din lemn din Europa și a fost inclusă în Patrimoniul Unesco.

Intrarea în complex este gratuită iar pentru vizitarea muzeului se achită 2 lei/persoană.

Cheltuieli

Pentru cei care stau tot unde se agață harta în cui (Satu Mare), Maramureș este la o aruncătură de băt. Pentru ce care vin din alte zone ale țării, probabil vor avea nevoie de mai mult timp. Traseul de mai sus l-am făcut în 2 zile și cu 2 copii de 3 și 4 ani. Nu ne-am grăbit și am mers în ritmul lor.

Mai jos găsiți cheltuielile:

  • cazare: Vila Confort, 2 camera (dublă și triplă) 2 nopți fără mic dejun 340 lei/ noapte. Vila este la 150 m de gara CFF Vișeu.
  • obiective turistice: 30 lei telescaun Borșa/ persoană și 65 lei/persoană biletul pentru Mocăniță fără masă.
  • transport: mașină personală (aprox 400 lei/ mașină).

Continuă să citești 5 locuri pentru care să te îndrăgostești de Maramureș

7 locuri pe care trebuie să le vizitezi în Madrid

Cum se face cum nu, reușesc cumva să mai ocolesc capitalele. Nu eram pentru prima oară în Spania, însă cu siguranță era prima vizită la Madrid. Deși timpul a fost extrem de scurt am ales 7 locuri care mi le-am propus să le văd.

Perioadă: 7-8 martie 2020

Participanți: solo

Puncte forte: Madrid

Despre cât de frumoasă e Spania, nu mi-ar ajunge o carte să vă spun. Prima vizită pe teritoriul spaniol a fost în Gran Canaria, pură vitamina D la mijloc de decembrie. Cea de-a doua întâlnire a fost 3 zile în Andaluzia când am vizitat Malaga, Granada și Ronda, nebunie pură de frumusețe.

Timpul la Madrid a fost extrem de scurt și de limitat. Am plecat sâmbătă dimineață și m-am întors duminică seară. Practic am avut nici 48 de ore să bat capitala. Sâmbătă dimineața a început cu întârzierea zborului iar pe când a ajuns în Madrid am așteptat un autobuz spre centrul capitalei care se pare că nu exista deși Google Maps spunea altceva. Cred că am ajuns în centru undeva la ora prânzului. Deși am pierdut ore prețioase nu a fost totul pierdut. Recunosc că am grăbit puțin pasul dar am scos-o la capăt în cele din urmă.

1. Royal Palace Madrid (Palatul Regal)

Madrid

A fost primul obiectiv care mi-am dorit să îl vizitez, prin urmare îmi făcusem rezervare online ca să mai câștig timp și să nu stau la coadă. O capodoperă a secolului al XVIII-lea, astăzi cel mai vizitat edificiu din Madrid. Din cele 2800 de camere doar 50 sunt deschise publicului. Printre cele mai frumoase încăperi sunt sala tronului, scara principală și bucătăria regală.

Madrid

Vă recomand achiziționarea biletelor în avans. Eu am plătit 17 euro pe bilet iar mai multe detalii găsiți aici

2. Plaza de Oriente

Madrid

În imediata apropiere a Palatului Regal vei găsi o oază de liniște. Grădinile au fost create pentru a îmbunătății și a evidenția Palatul Regal și clădirea Teatrului Regal. Te poți bucura de 1.6 hectare pentru a te plimba în voie și a admira statuile care înfrumusețează parcul începând cu statuia lui Galileo Galilei și a regilor încoronați la Palatul Regal.

3. Catedrala Almudena 

Povestea catedralei începe în secolul al XIX-lea și a fost consacrată Papei Ioan Paul al II-lea abia în 1993 când catedrala este finalizată. S-a dorit ceva mare și impunător în stil neo-gotic făcând concurență catedralei din Toledo. Tot aici s-a căsătorit și actualul rege al Spaniei, Prințul Filip al VI-lea.

Intrarea în catedrală este gratuită în schimb se acceptă o donație de 1 euro. Mai multe detalii găsiți aici

4. Muzeul Prado

Nu prea ai cum să ajungi în Madrid și să nu vizitezi Muzeul Prado, în special dacă ești iubitor de artă. Muzeul găzduiește peste 8600 de tablouri aici fiind operele marilor pictori spanioli Diego Velazquez și Francisco Goya. Nu sunt de ignorat nici picturile lui Boticelli, Rembrandt sau Rubens. Cea mai cunoscută operă a lui Velazquez este Las Meninas care o puteți vedea aici.

Prețul unui bilet este 15 euro, în schimb se poate intra gratuit marți-sâmbătă între orele 18.00-20.00 și duminica între orele 17.00-20.00. Am încercat și varianta asta, însă la ora 17.30 era deja o coadă de cel puțin 50 m. Am ales să plătesc biletul. Mai multe detalii găsiți aici

5. Plaza Mayor

Nu ai cum să nu îi simți vibe-ul odată ce ai pășit aici. O piață tot timpul aglomerată din secolul al XV-lea care era sufletul centrului vechi al capitalei. Astăzi e o plăcere să iei la pas piața ticsită de magazine cu souveniruri, restaurante, buticuri. Gloria de odinioară este redată de clădirile care înfrumusețează iar cele 9 intrări te primesc într-o altă lume.

6. El Oso y el Madroño Madrid (Ursul și Copacul)

Statuia celebră o găsești în Puerta del Sol și nu prea ai cum să o ratezi. Ursul și arborele fac parte din stema Madridului încă din secolul al XII-lea. Există mai multe versiuni a poveștii din spatele faimoasei statui dar cert este că aceasta a devenit simbolul capitalei. Puerta del Sol este considerat kilometrul 0 al capitalei.

7. Puerta de Alcala

Madrid

Construită în 1778 într-un sens giratoriu imens, Puerta de Alcala este un monument în stil neo-clasic situat în Piața Independenței. Este un cunscut punct de reper în Madrid astfel că unii cântăreți spanioli și nu numai, au lansat un cântec „La Puerta de Alcala”.

Cheltuieli

Probabil mulți vă gândiți și la acest aspect. Timpul a fost într-adevăr extrem de scurt și poate te vei întreba dacă merită să mergi. Aici depinde de prețul biletului de avion, din punctul meu de vedere și de cât de tare te-a lovit plecatul. Cum pe mine mă lovește constant, vă las mai jos cheltuielile:

  • bilet avion Ryanair: 62.47 euro (dus -întors)
  • transfer aeroport – centru – aeroport : 5 euro/ sens
  • cazare Mucho Madrid 1 noapte fără mic dejun în cameră triplă: 22.30 euro
  • bilet intrare Royal Palace: 17 euro
  • bilet intrare Muzeul Prado: 15 euro
  • o masă în oraș aprox 20 euro / persoană.

Aceasta avea să fie ultima bucurie de a călători în anul 2020 în condiții normale. Pandemia începuse să își arate colții. Ce a urmat după este deja istorie.

Continuă să citești 7 locuri pe care trebuie să le vizitezi în Madrid

Best in travel 2019

Nimic nu e mai frumos decât să tragi linie la sfârșit de an și să aduni roadele. 2019 a fost un an cât se poate de productiv din perspectiva călătoriilor. Best in travel este un articol dedicat anului respectiv și o recapitulare frumoasă a ceea ce am văzut, experimentat și testat.

Spun că 2019 a fost un an productiv pentru că am reușit să fac ceva nou, să văd ceva nou, să mai elimin o barieră mentală/financiară sau psihologică și cred că am reușit. Compar anul acesta cu cei din urmă, compar anul acesta cu lista făcută la început de an. Mare e bucuria când vezi că în mare parte ai reușit ce ți-ai propus.

Dacă ar fi să adaug un lucru mai puțin îmbucrător ar fi lipsa plecărilor spontane pentru că în 2019 au fost ceva mai puține. Motive pot să enumăr multe dar mă bucur că am reușit să îndeplinesc ce mi-am propus.

MARTIE

A fost o premieră pentru că a fost primul concediu când am călătorit cu părinții mei. I-am adus la Dublin și apoi a urmat surpriza de a merge în Portugalia. Mama și-a dorit probabil de zeci de ani să meargă la Fatima și v-am povestit despre acest loc cumva din perspectiva ei. După ce i-am îmbarcat înapoi spre România, am mai rămas încă 1 zi la Lisabona.

2019

APRILIE

Această lună a început cu schimbări majore pentru mine. După ce mi-am demisia am decis că merit timp pentru mine până la începerea noului job. Pentru că demisia a fost prea din scurt, nu am reușit să aplic pentru viza pentru destinația dorită prin urmare am rămas în Europa.

După lungi căutări și calcule am ajuns la o variantă finală a ceea ce a fost Eurotrip 2019 care a constat în 10 zile cu rucsacul prin Europa și un buget calculat de 1000 euro cu toate costurile incluse. Vezi aici dacă am reușit!

M-am bucurat de 3 zile superbe în Andaluzia pe care a fost imposibil să o vizitez pe toată. M-am rezumat la Malaga, Granada și Ronda. Le recomand pe toate 3 fără dar și poate.

A doua țară a fost Belgia pentru că deja Bruges mă striga prea tare. În Bruxelles am reușit să îmi iau restanța din 2009 și cu această ocazie am tras o fugă și în Antwerp.

Ultima destinație pe care nu am vrut sub nicio formă să o exclud din itinerar a fost Olanda. Eram în luna în care înfloresc lalelele și Amsterdam capătă o altă culoare. Pentru iubitorii de lalele o vizită în Parcul Keukenhof este neapărat de trecut pe listă. Un alt simbol al olandezilor sunt faimoasele mori de vânt, iar cele mai frumoase le găsești la Zaanse Schans.

MAI

Nu am găsit o lună mai frumoasă pentru a mă vedea cu prieteni dragi. După planuri și sincronizări în 2019 am reușit să mă întâlnesc cu prietenele mele dragi Crina și Maria. Nu ne mai văzusem în formulă completă din perioada facultății. Pentru că la acea vreme toate 3 eram plecate din România am decis să ne vedem într-un loc pe care nu l-am mai vizitat niciuna dintre noi. Și pentru că nimeni nu dădea vreo șansă unor țări din fostul bloc sovietic am petrecut un weekend, puțin spus frumos, în Letonia, la Riga.

Am descoperit un oraș încântător, cu prețuri mai mult decente pentru o capitală europeană și cel mai frumos a fost timpul de calitate petrecut cu fetele.

NOIEMBRIE

Odată cu începerea noului job a fost ceva mai greu de plecat însă zilele de concediu s-au strâns cât ai zice pește. Cu Mihai e greu tare de plecat datorită programului încărcat la muncă.

Am reușit să petrecem un singur weekend în 2 la Köln și tare ne-a plăcut. Din oarece motive nu s-a arătat să vizitez Germania mai devreme. Köln este un oraș foarte prietenos și perfect pentru o escapadă în 2.

Cireașa de pe tort a venit după o săptămână când am plecat în Madeira. Nu am cuvinte care să exprime cât de frumoasă este insula. Despre câte se pot face/ vedea/ experimenta pe această insulă am scris deja. Am început cu 2 zile de explorat Funchal, după am ales un traseu montan Pico do Arieiro – Pico Ruivo, am explorat insula de la vest la est și în ultima zi am ales un traseu de levada.

best in travel

Best in travel 2019 în numere:

  • 25 de zile călătoare în afara Irlandei
  • 10 zile de concediu în România
  • 6 țări vizitate cu 2 premiere: Olanda și Letonia
  • 12 orașe
  • 7 bilete de avion cu 1 companie în premieră (Tap Portugal)
  • 2 hosteluri
  • 5 hoteluri
  • 7 situri UNESCO
  • 26744 km zburați

Vă doresc un 2020 de pomină!

Madeira – sfaturi și cheltuieli

Plecarea în Madeira am așteptat-o ca pe o gură de aer proaspăt și este una din destinațiile care mi-a plăcut cel mai mult. V-am tot povestit pe îndelete ce am făcut o săptămînă pe insulă și pe cuvânt de „zâmbet călător” că nu te vei plictisi dacă alegi să îți petreci următoarea aventură aici.

Probabil te întrebi la ce costuri să te aștepti, cum e cazarea și cât vei scoate din buzunar pentru toată distracția. Așa cum vă spuneam, Madeira este considerată o destinație exotică dar cu toate astea am observat că este o destinație foarte iubită de către cei trecuți de prima tinerețe. Da, am văzut mulți bătrânei care stau și câte 3 săptămâni aici.

Nu aș putea spune că a fost o călătorie low-cost. Șiți că nu prea pun accent pe cazare și prefer experiențele care le oferă locul. Am tras linie la sfârșit de vacanță unde am cheltuit 847.5 euro.

Mai jos vă las cheltuielile defalcate bazate pe un itinerariu de o săptămână

1.Transport – 327.00 euro

Madeira

Vă spuneam că aeroportul din Funchal e unul din cele mai periculoase aeroporturi din lume. Pista de decolare și aterizare este suspendată deasupra oceanului și susținută de niște piloni de beton. Nu mulți erau piloții care se încumetau să zboare aici din cauza pistei foarte scurte.

Ghidul ne povestea că a fost un singur accident aviatic, cel al companiei Tap Portugal. Se pare că avionul nu a reușit să aterizeze în condiții optime din cauza piste foarte scurte fapt ce s-a soldat cu o explozie și decesul a 131 de persoane.

După acest accident pista a fost mărită de încă 2 ori, azi având 2781 m.

Ce am sesizat este faptul că nu sunt multe companii low-cost care zboară spre Funchal. Am văzut Easyjet, Transavia și Eurowings.

Din Dublin singura variantă a fost un zbor cu escală la Lisabona cu Tap Portugal. Avionul a decolat cu întârziere din Dublin astfel că timpul minim de conexiune în Lisabona a fost de mai puțin de 1 oră. Pe când am ajuns la poarta de îmbarcare spre Madeira, nu mai era aproape nimeni :)).

Biletul de avion a fost 283 euro cu compania Tap Portugal cu escală de 1 oră în Lisabona și fără bagaj de cală.

Referitor la transport în comun, nu am folosit decât transferul de la aeroport spre centru care a fost 8 euro. La retur am fost nevoită să iau taxiul pentru că zborul l-am avut dimineața la ora 06.00 am și taxiul spre aeroport a fost 20 euro.

Un alt mijloc de transport a fost telefericul spre Monte. O urcare și o coborâre costă 16 euro dar atenție că se poate combina și biletul de intrare la Grădina Botanică. Mai multe detalii găsiți aici.

2.Cazare – 235 euro

sfaturi și cheltuieli

Am ales hotel Monte Carlo 3* din Funchal. Un hotel nu prea strălucit însă mulțumitor pentru nevoile mele. Priveliștea însă face toți banii. Am avut o cameră single cu mic dejun, iar prețul pentru 7 nopți a fost 235 euro.

3. Mâncare – 140 euro

Madeira nu stă rău deloc nici la acest capitol. Ceea ce a devenit o mâncare tradițională în Madeira (cel puțin pentru turiști) este scabbardfish cu banană. Scabbard este un pește care se găsește la adâncime în Oceanul Atlantic iar Camara de Lobos este un sat pescăresc dedicat prinderii acestui pește.

Am mâncat de 2 ori și recunosc că e interesantă combinația de pește cu banană. Ca și idee, o cină în oraș în zona Velha ajunge la 15 euro/ persoană.

Nu trebuie să ratezi nici poncha – băutura tradițional madeireză. O băutură ce se face din trestia de zahăr cu rom, lămâie și miere. Să nu uităm că suntem pe teritoriu portughez iar delicioasa pastel de nata își are locul de cinste și aici pe insulă.

4. Intrări obiective turistice + tururi + alte cheltuieli 145,5 euro

Madeira

Per ansamblu nu mi s-a părut că am cheltuit o avere pe tururi și intrări. Evident, cea mai bună variantă este să închiriezi mașină, astfel nu ești legat de nimic dar și varianta cu tururile are părțile ei bune.

În Funchal am plătit intrare la Grădina Botanică (fără teleferic inclus) 6 euro și la Blandys 6.50 euro.

Rămân la ideea că cea mai frumoasă zi în Madeira a fost la munte. Traseul Pico do Arieiro – Pico Ruivo a fost una din cele mai frumoase experiențe. Mă bucur că cei de la Pico Transfers s-au gândit și la cei care nu au mașină și totuși vor să prindă răsăritul la Pico do Arieeiro. Transferul a costat 28 euro dus-întors.

Pentru explorarea Madeirei de vest am ales Madeira Best of the West Tour organizat de Lido Tours. Eu I-am găsit pe Viator. Turul de 1 zi a costat 25 euro fără masa de prânz inclusă. Se poate opta pentru ea, noi am mâncat la un restaurant în Porto Moniz.

Un alt tur, ceva mai scurt de această dată, a fost Madeira Best of the East Tour organizat tot de Lido Tours. Turul a fost tot 25 euro fără masa de prânz dar pentru care se poate opta.

Levada este una experiențele cele mai frumoase din Madeira. Eu am combinat-o cu un off-road și mă bucur că într-un final am avut parte de timp frumos. Am parcurs levada „25 Fontes” fiind una din cele mai frumoase dar și foarte aglomerată. Este o levada de dificultate medie și e neapărat să experimentați. Costul distracției a fost 42 euro. Mai multe detalii găsiți aici.

5. Sfaturi 

Tot timpul e loc de mai bine și uneori ești nevoit să înveți din propriile greșeli. Evit cu orice preț să vizitez aceeași destinație de 2 ori iar la sfârșitul vacanței încerc să fiu fără regrete. Nu iese de fiecare dată iar regretul meu din Madeira este că nu am vizitat și insula Porto Santo. Pe cât de stâncoase sunt plajele în Madeira pe atât de nisipoase sunt cele din Porto Santo.

Înainte de plecare tot ce găsisem spre Porto Santo era exorbitant de scump. Acesta a fost motivul pentru care am lăsat-o baltă. Mare mi-a fost mirarea când am găsit o agenție locală în Funchal care avea prețuri mai mult decât decente spre Porto Santo. Pentru mine a fost relativ târziu pentru că aveam planificată fiecare zi. Dacă mă organizam mai bine cred că era suficientă 1 zi în Funchal și mai rămânea timp și pentru Porto Santo.

Cea mai bună variantă este închirierea unei mașini, astfel nu ești legat de nimeni și nimic. Cu siguranță mi-ar fi plăcut să fac mai multe trasee de levada și știu cu certitudine locuri și priveliști minunate de pe insulă care nu erau incluse în tururi.

Din multitudinea de activități ce le poți face aici, alege ceea ce ție îți încântă inima. Natura e la ea acasă. Admir-o și iubește-o.

Îți doresc zâmbete călătoare ♥

 

Itinerar:

Madeira – raiul ascuns din Oceanul Atlantic

Funchal – frumusețea unui oraș exotic

Priveliști madeireze Pico Do Arieiro – Pico Ruivo

Minuni ascunse în partea vestică a Madeirei

Tradiții madeireze în estul insulei

Levada das 25 Fontes și off-road în Madeira

Continuă să citești Madeira – sfaturi și cheltuieli