5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru

Dacă nu ești convins că neapărat trebuie să îi treci pragul, am să îți dau 5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru. O țară balcanică minunată ca o carte deschisă pentru iubitorii de mare, munte, orășele istorice și peisaje de vis. Stațiuni situate de-a lungul coastei Adriatice, golfuri, cetăți, fiorduri, toate le poți explora în mica țară balcanică cu cea mai frumoasă stațiune: Budva. Muntenegru a primit tot ce este mai frumos fiind țara unui adevărat colier: împodobit cu munte (Parcul Național Durmitor), îmbrăcat în perle (râul Tara) și scăldat în splendoare (Marea Adriatică).
Perioada: 26 – 29 mai 2016
Puncte forte: Budva, Golful Kotor, Sveti Stefan
Cele 3 zile petrecute aici m-au plimbat prin câteva stațiuni la mare cu cetăți misterioase, prin orașe cochete, plaje superbe și peisaje de vis. Un loc superb care miroase a lucruri făcute fără grabă, lucruri simple de care să te bucuri. Indiferent că admiri răsăritul, că te bucuri de o plajă din Budva, că fugi la cetate să admiri peisajul de vis sau că Golful Kotor îți fură inima pentru totdeauna, Muntenegru îți va rămâne la suflet.

1. Bună dimineața din Petrovac

5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru

O stațiune liniștită și cochetă cu un mic port și o promenadă deloc plictisitoare a fost prima oprire. M-am bucurat de cele mai liniștite dimineți aici, înainte ca stațiunea să se trezească la viață. Cel mai frumos este să admiri marea de la cetatea venețiană.

Dacă ai admirat cetatea și marea, urmează treptele de lângă cetate prin pădurea de pini ca să te bucuri de un alt peisaj care îți fură ochii. Nuanțele de turcoaz și o priveliște mai clară spre cele 2 insule Katic și Sveta Nedjelja cu siguranță îți vor trage cu ochiul.

Cu siguranță te întrebi care e misterul celor 2 insule. Am reușit să ajung pe Sveta Nedjelja, insula care ascunde o capelă, asta după ce ne-am tocmit la preț cu un pescar. Legenda spune că această capelă a fost construită de un marinar grec care a naufragiat aici. Stațiunea se vede superb de pe insulă la ceas de seară.

2. Ulcinj și fuga la cetate 

Timpul alocat în Ulcinj a fost extrem de scurt. De Ulcinj Insula Ada Bojana este la o aruncătură de băț și tot aici este și granița cu Albania. Nu rata plaja Velika, 12 km de plajă cu nisip fin, plajă destinată nudiștilor. O primă experiență de acest gen și cel mai probabil, ultima.
Fiind presați de timp, cetatea am vizitat-o în fugă. Un loc tare frumos de unde poți să admiri iar și iar marea. Cetatea are și un mic port iar lumina de apus a fost perfectă. Stari Grad Ulcinj este considerat unul din cele mai frumoase complexe de la Marea Adriatică. Un oraș antic, case decorate în stil renascentist și baroc te poartă înapoi în istorie. Nu rata Turnul Balshic, palatul și Piața Sclavilor.

3. Budva – paradisul ascuns de ochii lumii

Budva

Budva a fost cireașa de pe tort și cea mai așteptată locație. Auzisem atâtea lucruri faine și mă bucuram tare de tot să fiu aici. Indiferent că vrei să te plimbi prin port, că vrei să te pierzi prin cetatea, că vrei să faci cumpărături, să savurezi o cafea pe malul mării sau să găsești plaje ascunse, aici le poți face pe toate.
Îmi plac maxim orașele port și mă bucur de ele de câte ori am ocazia să le vizitez (vezi Veneția sau orașe-port grecești). Budva face parte din top și e o adevărată plăcere să mă pierd în port. Terase, restaurante, ambarcațiuni de diferite mărimi și yacht-uri, toate le găsești aici.
De cum părăsesc portul, o cetate se deschide în fața mea. Stari Grad este emblema orașului Budva, o lume pavată de istorie, magazine cochete, souveniruri, case cu iz, porți vechi, fiind unul din cele mai frumoase centre de la Mare Adriatică. Tot ce pot să îți spun este să lași harta și să iei la pas toate străduțele cochete și să te lași purtată de val. Locul e cu adevărat magic. Te rog nu rata cafeneaua care te duce direct pe plajă!
Budva
Dacă vrei să te bronzezi sub soarele de Budva, problema e ca și rezolvată. Plaja Slovenska stă la dispoziția ta, o plajă cu nisip și pietriș însă nu este cea mai frumoasă. Dacă tot ai vizitat cetatea, caută o poartă veche de lemn care te duce spre un paradis ferit de ochii lumii: plaja Mogren. O plajă superbă mai puțin aglomerată situată într-un golf și păzită de o stâncă. Accesul se face printr-un tunel săpat în stâncă și  odată ce ai trecut, poți să te bucuri de rai.
O ultimă oprire ce ți-o recomand este la citadelă pe care o găsești în zona de sud a stațiunii. Aici găsești și cel mai înalt punct de unde poți admira Budva și marea. Nu uita să te plimbi pe zidurile cetății vechi din 1452, te asigur că peisajul este din povești.

4. Insula Sf. Ștefan (Sveti Stefan)

Dacă tot ai ajuns în Budva, merită să faci o oprire și la insula Sf. Ștefan. Poți doar să o admiri de la șoseaua principală pentru că accesul pe insulă este interzis turiștilor fiind insulă privată.

Minunata construcție datează din secolul al XV-lea și a deservit ca și fortăreață împotriva atacurilor armatei otomoane și a piraților. În centrul insulei se găsește biserica Sf Ștefan iar în fața bisericii vei găsi „locul dreptății”, locul unde se luau deciziile juridice și politice ale insulei.

Perioada de glorie a insulei începe cu anul 1995 când toată insula a fost complet renovată, devenind un oraș-hotel. Aman Sveti Stefan Resort și Vila Millocer reușesc să satisfacă mofturile celor mai pretențioși turiști.

5. Golful Kotor

5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru

Când am auzit prima oară de acest golf mi-a rămas în minte cele 1350 de trepte pe care poți să le urci ca să ajungi la cetate (da, Muntenegru are cetăți la tot pasul). Ce mai auzisem este că la fiecare treaptă pe care o urci mai scoți câte un „woow, cât de frumos este!”
Scurta oprire în golf a stat sub un mare semn de întrebare și nici până azi nu știu dacă am luat decizia corectă. Întrebarea a fost dacă vreau să văd golful de sus sau o iau la pas într-un timp extrem de scurt de 1 oră. Eu aș fi ales ambele variante însă, într-un final, am ales să admir priveliștea întregului golf. Singurul dezavantaj a fost că de la punctul panoramic nu a fost nici urmă de cetate :)).
Oricum calculezi, golful tot mișto rămâne. A fost inclus în Patrimoniul Unesco și alături de fiordurile din Norvegia, se numără în top 5 cele mai frumoase golfuri din lume.
Muntenegru are multe de oferit și câteva zile extra erau tare bune pentru o oprire în Parcul Durmitor și în Podgorica. Ți-am oferit 5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru iremediabil, locuri care merită văzute și vizitate. Budva rămâne bucățica de rai care te așteaptă și își garantează o vacanță pe cinste.

Continuă să citești 5 motive să te îndrăgostești de Muntenegru