Madeira – sfaturi și cheltuieli

Plecarea în Madeira am așteptat-o ca pe o gură de aer proaspăt și este una din destinațiile care mi-a plăcut cel mai mult. V-am tot povestit pe îndelete ce am făcut o săptămînă pe insulă și pe cuvânt de „zâmbet călător” că nu te vei plictisi dacă alegi să îți petreci următoarea aventură aici.

Probabil te întrebi la ce costuri să te aștepti, cum e cazarea și cât vei scoate din buzunar pentru toată distracția. Așa cum vă spuneam, Madeira este considerată o destinație exotică dar cu toate astea am observat că este o destinație foarte iubită de către cei trecuți de prima tinerețe. Da, am văzut mulți bătrânei care stau și câte 3 săptămâni aici.

Nu aș putea spune că a fost o călătorie low-cost. Șiți că nu prea pun accent pe cazare și prefer experiențele care le oferă locul. Am tras linie la sfârșit de vacanță unde am cheltuit 847.5 euro.

Mai jos vă las cheltuielile defalcate bazate pe un itinerariu de o săptămână

1.Transport – 327.00 euro

Madeira

Vă spuneam că aeroportul din Funchal e unul din cele mai periculoase aeroporturi din lume. Pista de decolare și aterizare este suspendată deasupra oceanului și susținută de niște piloni de beton. Nu mulți erau piloții care se încumetau să zboare aici din cauza pistei foarte scurte.

Ghidul ne povestea că a fost un singur accident aviatic, cel al companiei Tap Portugal. Se pare că avionul nu a reușit să aterizeze în condiții optime din cauza piste foarte scurte fapt ce s-a soldat cu o explozie și decesul a 131 de persoane.

După acest accident pista a fost mărită de încă 2 ori, azi având 2781 m.

Ce am sesizat este faptul că nu sunt multe companii low-cost care zboară spre Funchal. Am văzut Easyjet, Transavia și Eurowings.

Din Dublin singura variantă a fost un zbor cu escală la Lisabona cu Tap Portugal. Avionul a decolat cu întârziere din Dublin astfel că timpul minim de conexiune în Lisabona a fost de mai puțin de 1 oră. Pe când am ajuns la poarta de îmbarcare spre Madeira, nu mai era aproape nimeni :)).

Biletul de avion a fost 283 euro cu compania Tap Portugal cu escală de 1 oră în Lisabona și fără bagaj de cală.

Referitor la transport în comun, nu am folosit decât transferul de la aeroport spre centru care a fost 8 euro. La retur am fost nevoită să iau taxiul pentru că zborul l-am avut dimineața la ora 06.00 am și taxiul spre aeroport a fost 20 euro.

Un alt mijloc de transport a fost telefericul spre Monte. O urcare și o coborâre costă 16 euro dar atenție că se poate combina și biletul de intrare la Grădina Botanică. Mai multe detalii găsiți aici.

2.Cazare – 235 euro

sfaturi și cheltuieli

Am ales hotel Monte Carlo 3* din Funchal. Un hotel nu prea strălucit însă mulțumitor pentru nevoile mele. Priveliștea însă face toți banii. Am avut o cameră single cu mic dejun, iar prețul pentru 7 nopți a fost 235 euro.

3. Mâncare – 140 euro

Madeira nu stă rău deloc nici la acest capitol. Ceea ce a devenit o mâncare tradițională în Madeira (cel puțin pentru turiști) este scabbardfish cu banană. Scabbard este un pește care se găsește la adâncime în Oceanul Atlantic iar Camara de Lobos este un sat pescăresc dedicat prinderii acestui pește.

Am mâncat de 2 ori și recunosc că e interesantă combinația de pește cu banană. Ca și idee, o cină în oraș în zona Velha ajunge la 15 euro/ persoană.

Nu trebuie să ratezi nici poncha – băutura tradițional madeireză. O băutură ce se face din trestia de zahăr cu rom, lămâie și miere. Să nu uităm că suntem pe teritoriu portughez iar delicioasa pastel de nata își are locul de cinste și aici pe insulă.

4. Intrări obiective turistice + tururi + alte cheltuieli 145,5 euro

Madeira

Per ansamblu nu mi s-a părut că am cheltuit o avere pe tururi și intrări. Evident, cea mai bună variantă este să închiriezi mașină, astfel nu ești legat de nimic dar și varianta cu tururile are părțile ei bune.

În Funchal am plătit intrare la Grădina Botanică (fără teleferic inclus) 6 euro și la Blandys 6.50 euro.

Rămân la ideea că cea mai frumoasă zi în Madeira a fost la munte. Traseul Pico do Arieiro – Pico Ruivo a fost una din cele mai frumoase experiențe. Mă bucur că cei de la Pico Transfers s-au gândit și la cei care nu au mașină și totuși vor să prindă răsăritul la Pico do Arieeiro. Transferul a costat 28 euro dus-întors.

Pentru explorarea Madeirei de vest am ales Madeira Best of the West Tour organizat de Lido Tours. Eu I-am găsit pe Viator. Turul de 1 zi a costat 25 euro fără masa de prânz inclusă. Se poate opta pentru ea, noi am mâncat la un restaurant în Porto Moniz.

Un alt tur, ceva mai scurt de această dată, a fost Madeira Best of the East Tour organizat tot de Lido Tours. Turul a fost tot 25 euro fără masa de prânz dar pentru care se poate opta.

Levada este una experiențele cele mai frumoase din Madeira. Eu am combinat-o cu un off-road și mă bucur că într-un final am avut parte de timp frumos. Am parcurs levada „25 Fontes” fiind una din cele mai frumoase dar și foarte aglomerată. Este o levada de dificultate medie și e neapărat să experimentați. Costul distracției a fost 42 euro. Mai multe detalii găsiți aici.

5. Sfaturi 

Tot timpul e loc de mai bine și uneori ești nevoit să înveți din propriile greșeli. Evit cu orice preț să vizitez aceeași destinație de 2 ori iar la sfârșitul vacanței încerc să fiu fără regrete. Nu iese de fiecare dată iar regretul meu din Madeira este că nu am vizitat și insula Porto Santo. Pe cât de stâncoase sunt plajele în Madeira pe atât de nisipoase sunt cele din Porto Santo.

Înainte de plecare tot ce găsisem spre Porto Santo era exorbitant de scump. Acesta a fost motivul pentru care am lăsat-o baltă. Mare mi-a fost mirarea când am găsit o agenție locală în Funchal care avea prețuri mai mult decât decente spre Porto Santo. Pentru mine a fost relativ târziu pentru că aveam planificată fiecare zi. Dacă mă organizam mai bine cred că era suficientă 1 zi în Funchal și mai rămânea timp și pentru Porto Santo.

Cea mai bună variantă este închirierea unei mașini, astfel nu ești legat de nimeni și nimic. Cu siguranță mi-ar fi plăcut să fac mai multe trasee de levada și știu cu certitudine locuri și priveliști minunate de pe insulă care nu erau incluse în tururi.

Din multitudinea de activități ce le poți face aici, alege ceea ce ție îți încântă inima. Natura e la ea acasă. Admir-o și iubește-o.

Îți doresc zâmbete călătoare ♥

 

Itinerar:

Madeira – raiul ascuns din Oceanul Atlantic

Funchal – frumusețea unui oraș exotic

Priveliști madeireze Pico Do Arieiro – Pico Ruivo

Minuni ascunse în partea vestică a Madeirei

Tradiții madeireze în estul insulei

Levada das 25 Fontes și off-road în Madeira

Continuă să citești Madeira – sfaturi și cheltuieli

Köln – sfaturi și cheltuieli

Escapada de un weekend la Köln a fost programată relativ din scurt. Pe scurt știam că vroiam să merg în Germania dar locația nu era bătută în cuie. Când am văzut orarul de zbor am decis și locația.

Oraș cu fainoșag, pe gustul meu, cu mâncare bună, centru istoric, locație perfectă de plimbat care nu e tocmai cel mai plimbăreț.

Find timpul atât de scurt, cu siguranță mai erau multe lucruri de vizitat. Mă gândeam foarte serios care e posibilitatea sa fugim și în Bonn dar am renunțat la idee din cauza timpului scurt. Dacă ajungeți dați de știre :).

Mai jos găsiți găsiți câteva sfaturi și costurile aferente:

1. Transportul

Cei care mă urmăritți deja știți că Ryanair este cel mai bun prieten al meu :)))). Fiindcă am călătorit cu Mihai ne-am luat locuri în avans și am călătorit doar cu geanta de mână. Cele 2 bilete au fost 112 euro dus-întors.

De la aeroport spre centru am luat trenul. Gara este situată în centrul orașului și e imposibil să te rătăcești. Trenul a fost 3.00 euro/ persoană/ sens și este foarte frecvent.

Ce mi-a plăcut maxim a fost că am avut ocazia pentru prima oară să experimentez trotineta electrică Lime. Mi s-a părut cel mai fain mijloc de transport. O găsești la orice colț de stradă și poți să lași trotineta oriunde. Descarci aplicația foarte ușor, scanezi codul de bare de pe trotinetă și la sfârșitul călătoriei plătești cu cardul. Mai multe detalii găsiți aici.

2. Cazarea

După experiența din Maroc, mi-am învățat lecția și când călătoresc cu Mihai sunt foarte atentă la cazare. Am mers pe 4* ca și în Islanda și totul a fost ok.

Am fost cazați la Park Inn by Radisson Cologne și am plătit 77 euro pe noapte fără mic dejun. Hotelul este situat la 25 de minute de mers pe jos de centru. Un mijloc de transport la îndemână este Lime-ul.

3. Intrări obiective turistice și sfaturi

Nu știu dacă un weekend a fost suficient sau nu dar noi am cam reușit să vizităm ce ne-am propus plus că am vrut să ne bucurăm de oraș în ritmul nostru.

De data asta nu m-am gândit la niciun city pass, am cam mers în bătaia vântului și a fost ideal.

Ca și cheltuieli la obiectivele turistice am avut:

Orașul în sine e ca o plimbare iar ca un sfat, nu omiteți Podul Hohenzollern sau străduțele întortocheate din centrul vechi.

PS: Dacă aveți timp și ajungeți și la Bonn să îmi spuneți cum a fost.

Riga – sfaturi și cheltuieli

Vă spuneam că am rămas plăcut surprinsă de oraș asta după o ședere de un weekend alături de Maria și Crina. Riga este un oraș și o capitală europeană ce se poate vizita foarte ușor într-un weekend cu un buget accesibil tuturor.

Deși inițial ocolisem cele 3 țărișoare, m-am decis că am să le vizitem și pe celelalte 2. Acum sunt curioasă rău. Văzusem ceva poze frumoase din Tallin așa că încet se va contura și acolo un citybreak.

Find o ieșire programată din timp am reușit să organizăm totul și să ne luăm ziua de vineri liberă. Toate au mers strună.

Mai jos găsiți detaliat costurile aferente:

Transportul

Probabil cea mai mare parte din buget a fost biletul de avion. Am zburat cu Ryanair iar prețul biletului a fost 150 euro.

De la aeroport până în centru este autobuz iar prețul unui bilet este 2 euro / sens. Autobuzul te lasă la prima stație după ce treci podul, exact în centru. La retur am avut Riga city card cu transport gratuit inclus.

Cazarea

Cazarea am ales-o la Colonel Hotel and Suites. Un apartament foarte frumos chiar în centrul vechi cu mic dejun inclus. Micul dejun foarte bogat și se putea lua un restaurant din apropiere. Cazarea a venit cu un voucher de 25% reducere la 7 restaurante din centrul vechi.

3.Intrări obiective turistice + tururi + Riga city card

Intrările la obiectivele turistice au fost la prețuri decente, astfel că Riga se poate vizita la un buget redus comparativ cu alte capitale sau orașe europene iar city card-ul a fost util și de această dată. Dacă în Amsterdam prețul unui city card a fost 105 euro / 4 zile la Riga a fost 30 euro / 2 zile.

Făcând un calcul la sfîrșit am reușit să salvez aprox 20 de euro fără să calculez transportul.

4.Mâncare și alte cheltuieli

buget

Nu pot să zic nimic rău de mîncare. Am mâncat doar la restaurantele din centru (recomand) și ne-am răsfățat cu mult desert  Există destule variante și pentru cei ca mine (vegetarieni).

Vă recomand magazinele cu ciocolată și neapărat să încercați băutura tradițională: Riga Black Balsam. Cred că a fost cea mai ciudată băutură fiind un mix de plante amestecate cu alcool. Legenda spune că un farmacist a vindecat-o pe Ecaterina cea Mare a Rusiei de o boală de stomac.

Medicament sau nu, neapărat să-l încercați.

Continuă să citești Riga – sfaturi și cheltuieli

Eurotrip 2019 – sfaturi și cheltuieli

După cele 10 zile de umblat aiurea prin Europa (pentru mine a fost cu un scop clar) e bine de tras linie. Astfel poți vedea ce a mers bine/ prost și ce este de îmbunătățit. La primă încercare a fost un Eurotrip 2019 pe cinste.

Vă spuneam și la început că a fost multă muncă pentru a ajunge la această formă de itinerar. Inițial vroiam total altceva dar la Olanda cu lalelele ei nu aveam să renunț. Mi-am setat un buget clar din start, acesta fiind motivul ajustărilor varianta finală fiind Spania – Belgia – Olanda.

Nu puțini au fost cei care m-au întrebat de costuri. E mișto să umbli teleleu dar totuși cât te costă?

Eu am mers pe varianta low budget pentru că aveam setat și nu vroiam să mă abat de la el. 1000 euro cu toate costurile incluse: bilete avion, cazări, autobuze, city pass-uri, mâncare, intrări la obiective, tururi și bani de buzunar. La sfârșit trăgând linie, bugetul total a fost de 1014 euro. Undeva am plătit ceva prea mult :)).

Mai jos găsiți câteva sfaturi și cheltuieli Eurotrip 2019:

1. Transport – 273.34 euro

Eurotrip 2019

Bilete avion:

Bilete autobuz:

  • Malaga aeroport retur – 6 euro
  • Malaga – Granada – Malaga – 25.74 euro
  • Malaga – Fuengirola – Malaga – 4.70 euro
  • Marbella – Fuengirola – Malaga – 5.60 euro
  • Bruxelles – Amsterdam – Ouibus – 11 euro
  • Bruxelles – Antwerpen – Bruxelles – Flixbus – 8.05 euro
  • Bruxelles – Bruges – Bruxelles – Flixbus – 13.98
  • autobuz Zaanse Schans  – 11.50 euro / 24 h
  • Keukenhof Express – 14.00 euro / 24 h

Bilete metro:

  • Bruxelles centru – Atomium și retur 4.20 euro
  • Amsterdam Sloterdijk – Amsterdam Centraal 5.00 euro (bilet combinat cu bicicleta pe care nu o aveam)

Bilete tren:

  • Bruxelles Charleroi – Bruxelles centru – 8.60 euro
  • Haarlem – Amsterdam Cetraal – 5.50 euro
  • Amsterdam Centraal – Amsterdam Schiphol Aeroport – 5.50

Bărcuța pe canale

  • Bruges – 10 euro / 35 min

2. Cazare Eurotrip 2019 – 356.97 euro

Cazarea nu pot să spun că a fost cea mai strălucită. Dorind să mă încadrez în buget, au fost nevoie de compromisuri. Pot să spun că doar cazarea din Bruxelles mi-a plăcut. Malaga a fost acceptabil și Amsterdam relativ decent dar nu m-aș întoarce.

Toate cazările le-am avut în centrul orașului exceptând Amsterdam. În Amsterdam a fost cel mai departe (6 km de centru) și cea mai scumpă. Vă spusesem eu că în perioada lalelelor totul e scump în Amsterdam.

3. Intrări obiective turistice + tururi + city card Eurotrip 2019 – 217.00 euro

Nu mică mi-a fost mirarea când am tras linie și am văzut costul total al intrărilor la obiective, tururi și city card-ul. Avusesem impresia că parcă a fost mai puțin dar nu! Țin să menționez că la unele obiective am avut reducere de student. Fără cardul de student costurile sunt mult mai ridicate.

  • bilet Complex Alhambra  – Granada 7.00 euro (exclus Palatul Nasrid)
  • bilet casa lui Picasso – Malaga 3.00 euro
  • bilet Catedrala Antwerpen – Antwerpen – 4.00 euro (bilet student)
  • bilet Atomium – Mini Europe – Adam Museum – Bruxelles – 21.50 euro (bilet student)
  • bilet clopotnița din Bruges – 12.00 euro
  • Parcul Keukenhof – Amsterdam- 17.00 euro
  • tur Ronda, compania Greyline – 45.00 euro cu intrare inclusă la coridă
  • I amsterdam city card – 105.00 euro / 96 h cu transport inclus în Amsterdam (autobuz, tramvai, metro)

Cred că cea mai bună investiție a fost city card-ul în Amsterdam. Am reușit să economisesc 68.00 euro pe intrări și să nu mai vorbesc de transport. Foloseam metroul cel puțin de 2 ori în fiecare zi ca să ajung în centru respectiv cazare. Evident că nu am reușit să văd tot ce era inclus dar și-a meritat banii și recomand.

Vizita la casa Annei Frank nu este inclusă în niciun city card și nici intrarea la Muzeul Van Gogh din câte am văzut. Dacă dorești să le vizitezi, recomandarea mea este să cumperi biletul în avans.

4. Mâncare și alte cheltuieli – 166.07 euro

Nu pot să spun că am mâncat doar la restaurante dar nici că am luat KFC și alte fast food-uri în brațe. Toate au fost echilibrate. Am băut sangria în Malaga, am mâncat dulciuri locale în Ronda, ciocolată în Bruxelles și vafelă în Bruges.

Obișnuiesc să îmi iau câte ceva în vacanță plus mici atenții nu de alta dar cineva mă întreabă imediat când ajung acasă ”Ce mi-ai adus?” 😀

  • mâncare – 136. 00 euro
  • depozit de bagaj – 14.00 euro
  • alte cheltuieli – 17.00 euro

Cu un buget de 1014.00 euro te poți descurca decent fără să mori de foame și să vizitezi atracțiile turistice dacă ești pasionat. Au fost 10 zile în care am învățat și multe lucruri despre mine și ce plăcere îmi face să explorez, să descopăr și oricât aș fi de obosită, pentru că a fost un hai-hui continuu, pot să merg înainte.

Evident că am rămas și cu restanțe, Andaluzia era imposibil de vizitat în 3 zile, nu era rău încă 2 zile cel puțin în Belgia iar de Olanda nu mai povestesc.

Pe viitor am să ajustez varianta inițială pentru un al doilea Eurotrip.

Vă doresc zâmbete călătoare!

 

Itinerar:

Eurotrip 2019

Granada și secretele palatului Alhambra

Top 8 lucruri de făcut în Malaga

Ronda – pueblos blancos și corida

Antwerp și secretul diamantelor

Bruxelles la fel de frumos ca și prima oară

Bruges – orașul medieval de la Marea Nordului

I ♥ Amsterdam

Zaanse Schans – paradisul morilor de vânt

Parcul Keukenhof – raiul lalelelor

Amsterdam cu alți ochi

Continuă să citești Eurotrip 2019 – sfaturi și cheltuieli

Portugalia: sfaturi și cheltuieli

Portugalia m-a întâmpinat cu același soare primitor și pentru a doua oară. La doar 4 luni de la weekend-ul petrecut în Porto aveam să mă întorc cu ai mei.

Toată povestea a început cu venirea părinților mei la Dublin și plecarea la Fatima după câteva zile. Nimic nu e mai frumos decât atunci când ți se îndeplinesc dorințele.

Biletele de avion au fost operate de Ryanair și Tap Portugal. A fost un total de 8 bilete cumpărate cu cele 2 companii aeriene și au costat 380 euro fără bagaj de cală dar cu îmbarcare prioritară:

  • 2 bilete Ryanair Budapesta – Dublin
  • 3 bilete Ryanair Dublin – Lisabona
  • 2 bilete Tap Portugal Lisabona – Budapesta
  • 1 bilet Ryanair Lisabona – Dublin

Transportul Lisabona – Fatima- Lisabona a fost cu autocarul care l-am luat din Autogara Oriente (1 stație de metro de la aeroport) și a costat 21 euro / persoană dus-întors. Detaliile companiei le găsiți aici.

Cazarea la Fatima am ales-o la Hotel Santo Antonio 3*. Am luat o cameră dublă cu mic dejun inclus iar prețul pentru 3 nopți a fost 135 euro. Hotelul este situat foarte aproape de sanctuarul marian și foarte curat.

Cazarea în Lisabona am ales-o la un hostel foarte cochet lângă aeroport. Cred că a fost unul din cele mai bune hosteluri în care am fost: Lisbon Family Hostel. Cred că este afacere de familie deoarece domnul de la recepție a fost atât de amabil, plus că tot hostelul era lună și bec. Am ales varianta cu mic dejul și am plătit 36,40 euro. Stația de metro e la 15 minute de plimbare. Deoarece zborul meu a fost dimineața foarte devreme și mai erau persoane din hostel care mergeau la aeroport ne-a făcut transferul contra sumei de 4 euro.

Dacă mă întrebați de intrările la obiectivele turistice, a fost doar una singură la Turnul Belem. Prețul biletului este de 6 euro sau 3 euro cu card de student. La Fatima toate obiectivele și bisericile sunt cu intrare la liberă.

A fost o adevărată alergătură iar Lisabona categoric merită mai mult timp pentru a fi explorată și înțeleasă.

Presimt că am să revin curând.

 

Itinerar:

Portugalia văzută prin ochii părinților mei

3 zile de liniște la Fatima

Galopul Lisabonei în 24 de ore

 

Continuă să citești Portugalia: sfaturi și cheltuieli

Islanda: sfaturi și cheltuieli

Vă spusesem că am ales Islanda ca și destinație destul de spontan. Ne-a luat valul rapid deoarece am găsit bilete relativ ieftine după care am adunat și restul costurilor. Nu e o tragedie dar uneori simt că puteam face/vedea mai multe.

Sunt relativ sceptică dacă o sa mai aleg să plec de Crăciun undeva pe motiv că activitățile sunt limitate ori au program special de sărbători. Cumva îi înțeleg, toată lumea vrea să stea acasă :)).

Biletele de avion

Partea cea mai dificilă este până găsesc varianta care îmi place mie, după este apă de ploaie :)).

Am ales să zburăm cu Icelandair iar prețul biletului a fost EUR 147.00/persoană cu bagaj de cală inclus. Deși am avut bagaj de cală amandoi, am ales să luam un singur bagaj de cală. Mai multe bilete găsești aici.

Companie națională a islandezilor și nu am nimic de comentat. Avionul era dotat cu display iar stewardesele foarte amabile. Zborul a durat aprox 2.30 h cu plecare din Dublin.

Cazare Icelandair Hotel Reykjavik 4*


După ceva căutări, am optat pentru Reykjavik Hotel Natura 4*. Ni s-a părut cea mai bună variantă raportat la poziționare, facilități și preț.

Hotelul este situat în nici 25 de minute de jos spre centru iar în spatele hotelului este pista Aeroportului Reykjavik și tot de aici pornesc tururile cu elicopterul.

Dacă dorești mai multe detalii despre hotel, am făcut un review și aici poți să citești mai multe.

Transfer aeroport – hotel – aeroport

Noi nu am închiriat mașină și am avut nevoie de transfer. Aeroportul Internațional Keflavik este la aprox 1 oră depărtare de Reykjavik. Am fost luați de la aeroport și transferul ne-a lăsat în fața hotelului. La fel și pentru retur.

Dacă vom merge din nou în Islanda, cu siguranță vom închiria o mașină pentru mai multă flexibilitate. Motivul pentru care nu am închiriat mașina a fost datorită cardului de credit care nu a ajuns în timp util.

Acum, dacă nu reușiți să închiriați mașină există transfer cu autocarul. Noi am făcut rezervare pe Viator. Prețul a fost EUR 38.00/ persoană dus-întors. Vă așteaptă la sosiri cu o pancardă cu numele vostru.

Tururi și obiective turistice

În Reykjavik singurul obiectiv turistic cu plată a fost urcarea în turnul Hallgrimskirkja – ISK 1000 /persoană (EUR 8.00).

Cele 2 tururi (Golden Circle și aurorele boreale) au fost rezervare pe Viator și totul a decurs conform planului, am fost luați de la hotel și lăsați tot la hotel la sfârșitul turului.

Turul aurorelor boreale a durat aprox 4 ore și a costat EUR 45.00/ persoană.Cum nimeni nu poate garanta că aurorele boreale vor fi vizibile, ai posibilitatea să reprogramezi turul fără alte costuri adiționale în decursul unui an. Turul a fost la mare căutare, vă spuneam că au fost peste 22 de autocare pline ochi de oameni dornici să vadă luminile nordului dar cu mama-natură nu te pui. Dacă nu vezi aurora sunt bani aruncați în vânt dar măcar știi că ai încercat.

Turul Golden Circle și-a meritat toți banii. Am avut o zi plină și un ghid foarte fain care ne-a explicat care e treaba și am primit informații care nu erau trecute în ghidul turistic, pentru mine acesta e farmecul tururilor, ai parte de informații direct de la sursă. 44 euro/ persoană bine investiți.

Mâncare

Nici mâncarea nu e deloc ieftină pe aici, de câte ori am mâncat la restaurant nu am ieșit fără cel puțin 60 euro / 2 persoane și nu pot să spun că am gustat jumătate meniul. Cred că e prima capitală unde nu am găsit Starbucks și McDonalds deci scoate-le din calcul dacă ești fan, nici urmă de ele în Reykjavik. Am mâncat de o singură dată la un fast food dar și acolo prețul mâncării era undeva la 40-45 euro / 2 persoane.

Poate mă întrebați dacă aș mai merge în Islanda. Răspunsul este daaaa! Cu siguranță aș închiria mașină, aș face Ring Road, o vizită la una băile termale locale, croazieră la ghețar, vizită la peștera de gheață, la unul din vulcani și aș putea continua la nesfârșit. Islanda are mult mai mult de oferit!

Acest blog conține link-uri de afiliere. Asta înseamnă că, dacă dați click pe un link al unui motor de căutare și/sau ați făcut rezervare, un procent foarte mic îmi revine mie. Desigur, acest lucru nu afectează prețul iar cumpărătorul nu va plati mai mult. 

[hfe_template id=’5855′]

Marrakech: sfaturi și cheltuieli

Marocul a fost o experiență interesantă dacă privesc pe ansamblu, diferită cu ceea ce am fost eu obișnuită până acum dar interesantă rău.

Biletul de avion în luasem încă din luna august, înainte să știu că merg în Porto și după alte 9 zile spre Islanda. Zborul a fost cu binecunoscuta companie Ryanair și a fost EUR 88.10 euro fără locuri și îmbarcare prioritară.

În privința cazării știam de la început că vreau să dorm în riad așa că am convenit o noapte în riad și restul la hotel. Prima noapte de cazare a fost Riad La Porte iar doamna a fost foarte drăguță și atentă cu toate că nu vorbea engleză. Pentru vorbitorii de franceză cu siguranță e mai ușor. O noapte de cazare cu mic dejun și taxă de oraș inclusă a fost 48 euro/ 2 persoane. A doua cazare a fost la El Andalous Hotel and Spa 4* situat central. Camera dublă pe noapte a fost 69 euro cu mic dejun inclus. Deoarece am hotărât să luam cina la hotel am plătit 20 euro/ persoană extra.

Referitor la nebunia din deșert, turul a fost cu cei de la Marrakesh Tours. Prețul normal a fost 55 euro + 15 euro upgrade la cort privat / persoană. Singura dezamăgire a fost că nu am primit ceea ce spuseseră ei că este inclus. Nu mă așteptam la luxul luxului în deșert la acest preț prin urmare o noapte a fost suportabil.

Transferul aeroport – hotel și retur a fost 20 euro pentru 4 persoane. Cum nu a venit nimeni după noi am luat un taxi spre aeroport (15 euro) iar doamna mi-a returnat cei 10 euro înapoi prin PayPal. Transferul a fost cu cei de la Marrakech Airport transfers.

Sfatul meu e să lăsați un buget și pentru situații de urgență, cred că a fost prima oară când au mers așa mai pe dos treburile dar a fost învățătură de minte.

Pe curând!

 

Itinerar:

Marrakech: gust dulce (sau sărat?) de Africa

Ziua I: Marrakech la ceas de seară

Ziua II & III: Marocul autentic- 2 zile în deșert

Ziua IV: Marrakech – mix de culori, arome și tradiții

Porto: sfaturi și cheltuieli

Portugalia mi-a lăsat o impresie foarte plăcută, iar de Porto mi-a povestit multă lume ca fiind un oraș plin de viață, istorie, cultură și vin. Sincer, exact așa a și fost.

Un loc unde ajungi rapid din Dublin mai ales dacă ai carență de vitamina D (aka eu :)) ), unde te încarci cu energie pozitivă, o destinație de pus pe listă atât pentru iubitorii de mâncare cât și pentru iubitorii de vin.

Cu siguranță mă veți întreba de costuri. Cei care mă citiți de ceva timp, știți ca nu sunt omul prea mofturos și țin bugetul în limita normalului.

Cazarea am ales-o la Rivoli Cinema Hostel, în buricul târgului, foarte aproape de Primărie și de orașul vechi. Am ales o cameră cu 4 paturi și norocul a fost ca în ultima noapte toate fetele plecaseră așa că toată camera a fost pentru mine. Un hostel curat, bine poziționat, cu mic dejun inclus și diversificat. Prețul pentru 3 nopți a fost EUR 46.00

Zborul a fost operat de Ryanair și prețul biletului tur-retur a fost EUR 54.96 fără priority boarding sau alte servicii extra.

În ceea ce privește tururile și intrările la obiectivele turistice, am ales să iau un city pass numit Porto Card pentru 48 h care îți dă acces gratuit și nelimitat la transport și un discount la anumite atracții turistice,restaurante și evenimente culturale.

Țin să menționez că pentru mine nu a fost deloc rentabil. Metroul l-am luat o singură dată pentru transferul de la aeroport spre centru și atât. La retur a fost greva iar taxi-ul până la aeroport a fost EUR 19.00.

Ca și discount avut cu Porto Card a fost la câteva puncte turistice astfel că am plătit o sumă modică:

  • Catedrala Romano-Catolică (Sé) : EUR 2.00
  • Biserica San Francisco și muzeul : EUR 5.00
  • Biserica Dos Clerigos și accesul în turn: EUR 2.5

Acum pentru cei cu dureri de picioare și celor care nu le place să se plimbe prea mult poate să fie o afacere bună privitor la transport.

Turul din Valea Douro a fost separat și achiziționat de pe Viator și operat de Agenția Magical Douro având un preț de EUR 77.80. Tot ce am povestit aici a fost inclus în preț.

Pe curând!

Itinerar:

În căutarea vinului de Porto

Ziua I: La pas prin Porto

Ziua II: Porto se lasă descoperit

Ziua III: Faimoasele podgorii din Valea Douro

Continuă să citești Porto: sfaturi și cheltuieli

Vancouver: sfaturi și cheltuieli

Ca la orice sfârșit de călătorie (că până la urmă se termină) îmi place să trag linie și să privesc în urmă dacă mi-am îndeplinit scopul. Vacanța în Canada a fost prea scurtă dar oricând e loc de revenit.

Dacă mă întrebați cum mi-am planificat bugetul am să o iau pas cu pas.

Este nevoie de ETA (Electronic Travel Authorisation) deși de viza de turist nu mai este nevoie. Pentru ETA se aplică online și se plătește o taxă de 7 CAD după care primești confirmarea pe e-mail. La intrare in Canada la Oficiul de Imigrări o să ai un mic interviu și există posibilitatea să ți se ceară anumite documente. Mi-a fost cerut biletul de retur, dovada cazării și tot felul de întrebări gen de ce am venit și ce am în plan să fac o săptămână.

Biletul de avion l-am cumpărat cu 5 luni înainte. Aveam eu un pitic pe creier să zbor cu Air Canada așa că am avut un zbor direct Dublin – Vancouver (aprox 9 h) și la retur o escala în Londra Heathrow. Biletul a costat 380 EUR.

Transportul de la aeroport spre centru durează aprox 40 minute și se face cu trenul, prețul unui bilet fiind 7.95 CAD.

Cazarea am dorit-o în zona Downtown aproape de principalele atracțiituristice. Nu am avut niciun abonament de autobuz sau vreun alt mijloc de transport. Media era de aprox 10 km / zi :))). Am ales un hostel cu mic dejun inclus Samesun Vancouver. Multiculturalitatea mi-a plăcut enorm, în fiecare zi, la micul dejun, te împrietineai cu alte persoane. Unii de luni de zile pe drumuri cu un rucsac în spate, alții cu placa de snowboard pentru a petrece un sezon de schi în Whistler. Cazarea pentru 7 nopți a fost 325 CAD.

În ceea ce privește intrările la obiectivele turistice am avut un avantaj: sunt studentă cu acte în regulă în Irlanda iar reducerile cu cardul de student în unele locuri au fost considerabile:

  • Vancouver Art Gallery: 13,5CAD (preț de student)
  • Chinese Garden: 9 CAD (preț de student)
  • Aquarium: 31,8 CAD (preț de student)
  • Capilanso Suspension Bridge: 39,5 CAD (preț de student) *
  • Grouse Mountain: 56 CAD (preț întreg) **
  • Tur Victoria & Butchart Gardens (Vancouver Island): 133,16 EUR (preț întreg pe Viator)

* referitor la transportul spre Capilano Suspension Bridge este shuttle bus gratuit iar de acolo este autobuz spre Grouse Mountain.

**accesul la Grouse Mountain e contra cost și mi se pare puțin piperat. Ca și alternativă poți să parcurgi traseul Grouse Grind (un hike de aprox 1,3h) și nu mai e nevoie să plătești intrarea, se plătește doar telecabina pentru coborâre 15 CAD.  Dacă se dorește vizitarea The Eye of the Wind se plătește extra 15 CAD.

Referitor la transport după cum vă spuneam sunt adepta mersului pe jos până nu mai pot :)). Nu am avut niciun abonament pe niciun mijloc de transport. Am folosit un aquabus pentru a ajunge la Granville Island Public Market 6 CAD tur-retur.

Referitor la transportul până în Whistler am luat un autobuz tur-retur la preț de 35 CAD cu cei de la Epic Rides. În 2h ești în rai.

Pe curând!

 

Continuă să citești Vancouver: sfaturi și cheltuieli

Glasgow: sfaturi și cheltuieli

     Ieșeala din Glasgow aș putea-o numi ad-hoc. A fost ceva foarte spontat, gașca de pomină și atmosfera foarte faină. Ne hotărâsem pe loc în ce perioadă mergem iar gașca s-a tot mărit pe parcurs. 
Având turul de o zi, am rămas cu timp foarte puțin de vizitat orașul. Aceeași atmosferă ca și în Edinburgh: cimpoieri, bărbați în kilt și un weekend frumos de octombrie.
     Cheltuieli:
  1. bilet de avion Ryanair 37 euro
  2. de cazare s-a ocupat Julie, am închiriat un apartament în centru 50 euro/ 2 nopți
  3. Turul Loch Ness, Glencoe and Highlights a fost 52 lire + 19,50 lire pentru croazieă și vizita la castelul Urquhart
  4. transport aeroport – oraș – aeroport 12 lire.
     Citește și: