Ziua I: Marrakech la ceas de seară

Zborul a trecut greu pentru fumătorii grupului (toți cu excepția mea) iar după 3.30 h de zbor iată-ne la 15 grade cu plus în faimosul oraș marocan.

Fiind totul organizat, șoferul pentru transfer ne aștepta deja în fața aeroportului urmând să ne îndreptăm spre riad. Pentru cei care nu știu riad-ul este casa tradițională marocană închiriată de proprietari. Cred că a fost cel mai frumos mod de a vedea cultura marocană și de a gusta mâncarea tradițională.

Și acum urmează ceea mai tragi-comică situație de bun venit în Maroc: transferul a durat aprox 20 de minute. Sincer vă spun că nu prea m-am gândit cum ajungem la riad, am zis că vedem la fața locului, cât de greu să fie? La intrarea în medină este o parcare super aglomerată și relativ murdară iar șoferul ne spune că am ajuns.

Ne uitam toți unul la altul și nu înțelegeam ce se întâmplă. Șoferul ne-a ajutat cu bagajele iar lângă mașină a venit o doamnă care nu vorbea decât franceză și arabă și a zis să mergem după ea. Mihai, Alina și Stephen erau nedumeriți, nu știau ce se întâmplă iar eu nici atât :))).

O doamnă la aprox 60 de ani, cu capul acoperit mai că o lua la fugă și alți 4 hăbăuci după ea. Medina e un labirint total, nu sunt numere la case și nici străzile nu au denumire, e locul cel mai perfect să te pierzi.

Ajunși la riad, începem să ne dezmeticim, între timp ne conectăm la internet și verificam pozele de pe net căci nu știam dacă suntem unde trebuie sau am fost răpiți :)).

Doamna ne servește cu celebrul ceai și începem să derulăm filmul: șoferul a sunat-o pe doamnă să anunțe că am ajuns deoarece în medină accesul mașinilor este interzis. Fiind un adevărat labirint nu am fi avut nici măcar 1% șansă să găsim riad-ul așa că doamna a venit după noi. Cred că asta e și singura variantă dar fiind prima oară în astfel de situație, în mintea noastră se derulau alte filme :)).

Ne-am luat camerele în primire și google translate a fost salvarea. Foarte drăguță doamna a venit cu noi să schimbăm dirhami și ne-a indicat un restaurant pentru turiști.

Gașca a vrut să încerce ceva tradițional așa că am mers pe celebra tajine. Tajine este probabil cea mai cunoscută în bucătăria nord-africană și constă în legume fierte, carte de pui sau miel, cuscus și curry. Mihai spune că a fost cea mai bună carne de miel care a gustat-o vreodată.

După cină am avut misiunea grea să vedem cum ne întoarcem la riad. Se pare că gașca se orientează mai bine în spațiu decât mine așa că au numărat străzile și am ajuns cu bine.

Ne luăm rămas-bun de la Alina și Stephen, ei vor avea 2 nopți de cazare la hotel iar Mihai și cu mine mergem o noapte în deșert.

 

Itinerar:

Marrakech: gust dulce (sau sărat? ) de Africa

Ziua II & III: Marocul autentic – 2 zile în deșert

Ziua IV: Marrakech – mix de culori, arome și tradiții

Marrakech: sfaturi și cheltuieli

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.