Despre




Despre Mine

Mă numesc Bianca și îți urez bun venit dacă ești pentru prima dată aici. Dacă ai reușit să răsfoiești câteva pagini cu siguranță ai observat ceea ce imi face cea mai mare plăcere să fac: să nu stau acasă :)).​

Fie ca e munte, fie că e mare, că e soare sau zăpadă, că e cort, sau hotel, că e frig sau cald, departe sau aproape de casă, fie pe jos, cu bicicleta, mașina sau tren, cu rucsacul în spate sau mainile în buzunar, fie ca se lasă cu o chitară și un foc de tabară sau efectiv se lasă liniștea peste cort, indiferent de natura lor, sunt lucruri care le trăiesc la maxim, lucruri care reușesc să îmi încarce bateriile.

Nu spun niciodată “nu” la o ieșire la munte, la un concert folk, la un foc de tabără, la un loc ascuns de ochii lumii, la făcut glumițe și prostioare (aici sunt prima) și până la urmă la nimic ce e frumos. Blogul a luat naștere în august 2009, an în care am decis să împărtășesc impresii din locurile vizitate și moment în care am decis că e păcat să nu se amuze lumea de pățaniile mele (căci nu se poate fără :P). Vroiam un loc unde să pot retrăi toate ieșirile pe coclauri, să am ce citi nepoților, un loc unde amintirile pot să prindă din nou viață…așa s-a născut “Zâmbet cu acuarele”.


Cu Petunia ați făcut deja cunoștiință, este bicicleta mea cea de toate turele. Nu ma lăsat (încă) la greu și mi-a făcut turele mai ușoare și frumoase iar împreună avem planuri din ce în ce mai serioase (ține aproape). De câte ori știu că plec undeva sunt ca un copil agitat, impacientat, stresant care nu mai are răbdare și care se bucură de fiecare moment, care nu stă locului și vrea să meargă si acolo si dincolo fapt care se vede în toate pozele deoarece din fiecare tură rezultă niște poze a la zâmbet cu acuarele.

În primul an de facultate am descoperit alergatul…fapt ce s-a soldat cu 2 semi-maratoane iar pe viitor intenționez să experimentez un maraton montan. Sunt sigură că mă va captiva mai mult. Sper că ți-am făcut ziua mai frumoasă, sper că azi ai zambit citind aventurile mele și vreau să îți mai spun că oricând vei fi binevenit, eu te aștept cu tot dragul.

[hfe_template id=’5855′]