Ne trezim destul de devreme, am ajuns la concluzia că eu în concediu niciodată nu mă odihnesc.
Maria Jose cunoaște un loc unde putem lua micul-dejun așa că ne îndreptăm spre local..smoothie din fructe proaspete, toast cu unt de arahide și banane, un adevărat deliciu.
O luăm spre gară și luam autobuzul spre Maspalomas, poate cea mai cunoscută și mai animată stațiune din toată insula.
Luăm autobuzul, ne scuturăm de 6,80 euro și într-o oră suntem în Maspalomas, cum cobor din autobuz un val de căldură de zici că suntem în luna lui cuptor, termometrul arată 28 de grade, in Las Palmas m-am multumit și cu 19 grade.
Cum cobori din autobuz, dai de Farul din Maspalomas, cred că se vede din toate colțurile stațiunii. Dăm start la explorat!
Hmm…parcă am pomenit de ceva cămile în capitolul anterior, nu e a așa?
Din punctul meu de vedere cea mai frumoasă parte a stațiunii sunt dunele de nisip. Da, da dune de nisp iar dacă avem dune avem și cămile.
Am bâjbâit puțin până le-am găsit dar a meritat.
Plimbarea cu cămilele durează 30 de minute și îți golești buzunarul de 12 euro :)). Ce pot să zic…once in a life time.
Mi-am făcut damblaua, acum putem lenevi la plajă…maxim 1 oră după care mergem mai departe.
Next stop: Puerto de Mogan, numit și Mica Veneție. De cum ajungem ne potolim foamea și setea cu înghețată, nu e rea dar înghețata italiană e cea mai tare.
Nu avem planificat nimic de făcut în Puerto de Mogan, doar să descoperim portul. A fost exact cum îmi place mie: mic, cochet, fiind în decembrie deloc aglomerat. Era timp de privit în zare și soarele dădea semne că începe show-ul: unul din cele mai frumoase apusuri.
Nu mi se pare nimic mai frumos decât să privești spectacolul unui apus, răsărit de soare, un spectacol al naturii care e gratis și te lasă fără mut, doar stai, privești și te întrebi cum un lucru atât de nesemnificativ ajunge să fie atât de măreț.
O zi pe cinste, mai umblăm alandala prin port până așteptăm autobuzul spre Las Palmas.
A fost o zi plină, soare, mare, plajă. Mâine avem garantat munte și ploaie cât încape, stai aproape.
Citește și: