Top 7 lucruri de făcut în Köln

Nu vă pot spune cu exactitate de când îmi doream să vizitez Germania. Aveam atâtea locuri setate care doream să le vizitez și parcă nu mai ajungeam acolo. Köln s-a potrivit de minune în programul și timpul relativ scurt pe care l-am avut. Un oraș foarte frumos, cu o sumedenie de activități, locuri faine de vizitat, mâncare bune și un loc perfect de deconectare, totul în mai puțin de 48 de ore.

Perioadă: 9-10 noiembrie 2019

Participanți: Mihai, eu

Puncte forte: Köln

Trecuse ceva timp de la ultima ieșire (cea de la Riga) iar Eurotrip-ul era deja istorie. Nu prea mai aveam zile de concediu prin urmare am căutat o destinație cu zbor sâmbătă dimineața și retur duminică seara. Nu am stat prea mult pe gânduri până mi-am cumpărat biletul după care Mihai s-a răzgândit și s-a decis să vină și el.

Am rămas plăcut impresionată de vibe-ul orașului și de tot ceea ce reușește să ofere. Timpul a fost relativ scurt însă am reușit să ne organizăm decent și să experimentăm tot ce ne-am propus.

Am făcut un top 7 lucruri care trebuie făcute/ vizitate și care iau la pas centrul. Cu siguranță nu am văzut tot (nici pe departe) în schimb nouă tare ne-a plăcut și cu siguranță ne vom întoarce în Germania.

1. Domul din Köln și panorama din turn

Domul a devenit simbolul orașului Köln fiind un monument de arhitectură impresionant. Este cea mai mare catedrală din Germania și una din cele mai mari din Europa și din lume. Domul este cel care domină centrul orașului fiind și cel mai vizitat obiectiv turistic.

Tot aici se află moaștele celor Trei Magi fiind un important loc de pelerinaj, domul fiind declarat Patrimoniu Unesco în anul 1996.

Mă știți voi pe mine că am o problemă cu turnurile, rar îmi scapă câte unul, le urmăresc ca și radarul :)). Am colectat câteva până acum (vezi Kosice, Bruges, Riga, Copenhaga, Split) și mai am câteva pe listă.

Priveliștea de sus este de milioane și o recomand tuturor persoanelor cu o condiție fizică decentă. Mihai a zis pas când a auzit numărul de trepte care trebuie urcate :))

Köln

Pentru urcarea în turn se urcă 533 de trepte și nu există lift. Tot efortul este răsplătit cu o priveliște asupra Rinului și asupra orașului. Pentru urcarea în turn se percepe o taxă de 5 euro / adult sau 2 euro/ student. Mai multe detalii găsiți aici.

2. Fabrica de ciocolată Lindt 

Nu există ieșire fără puțin dulce iar Köln nu stă rău nici la acest subiect. Mama ei de ciocolată :)). Nu mă pot decide care e cea mai bună :D.

Vizita la fabrica de ciocolată Lindt presupune un tur și prezintă procesul de prelucrare a ciocolatei din stare lichidă până la ambalare și o degustare pe măsură direct de la sursă în prezența maeștrilor ciocolatieri. Cred că am mai zis chestia asta dar mi se pare cel mai tare job :)).

Intrarea în fabrică este de 13 euro/ persoană sau 10.50 euro/ student. Mai multe detalii găsiți aici.

3. Vizitează orașul vechi și plimbă-te pe malul Rinului

Un lucru care îmi place să-l fac mai tot timpul pe unde merg este să mă pierd pe străduțe înguste, pavate, printre clădiri vechi și ponosite. Au un farmec aparte și niciodată nu știi ce mai descoperi: o fântână arteziană, o piață, o clădire mai deosebită.

Același lucru a fost și la Köln. O plimbare pe străduțele înguste, o plimbare pe malul Rinului iar casele colorate care le vei găsi sunt cele care completează peisajul. În una din piețele din orașul vechi se pregătea Târgul de Crăciun ce urma să se deschidă exact în săptămâna următoare.

Plimbându-ne agale pe maul Rinului mi-am adus aminte că citisem cât de faine sunt croazierele pe Rin. Nu vă spun ce gânduri îmi treceau prin cap :))

4. Podul Hohenzollern sau podul cu lacăte

Pozele emblematic pentru Köln sunt cele cu podul și domul, simbolurile orașui. O plimbare pe malul celălalt este absolut obligatorie mai ales pentru cei îndrăgostiți care agață un lacăt și aruncă cheia în apă, simbol al dragostei.

Priveliștea e absolut încântătoare iar miile de lacăte colorate împodobesc podul în special partea dreaptă. Văzusem lacăte de prin 1991, de toate culorile, formele, mărimile și fiecare lacăt are câte o poveste în spate.

5. Köln Triangle Panorama

Köln

Cădirea este situată pe celălalt mal al Rinului și oferă o altă perspectivă a orașului la 360 de grade. Poți admira domul și podurile peste Rin precum și zona industrială. Merită o vizită  și voi știți cât de mult îmi place să privesc orașele de sus.

Prețul pentru urcarea pe platformă este de 3 euro/ persoană. Mai multe detalii găsiți aici.

6. Gustă mâncarea delicioasă din bucătăria nemțească

Köln

În Köln berăriile și mâncarea delicioasă o găsești la orice colț de stradă. Îmi plac localurile din centru istoric, cele autentice. Ai o multitudine de variante de unde să alegi.

Nu ai cum să mergi în Germania și să nu guști faimoșii cârnați și să nu bei o halbă de bere. De meserie sunt vegetariană și cu băutura nu mă împac în schimb Mihai a zis că sunt delicioase amândouă așa că merg pe mâna lui :)).

7. Plimbă-te cu Lime-ul

Köln

Lime-ul a fost mijlocul nostru de transport în Köln și mi-a plăcut la nebunie. Tot auzisem de ele în schimb nu încercasem trotineta electrică. Hotelul nostru era la 2 stații de tramvai față de centru, trotineta a fost varianta cea mai comodă plus că prinde viteză decentă.

Am avut și un episod mai tragi-comic asta pentru că mi-a sărit un nene pe pista și nu am mai apucat nici să-l claxonez nici să mai frânez. Ca să nu îl iau din plin am tras dreapta și era să lovesc o mașină parcată regulamentar :)). Eu m-am speriat, toată lumea a fost intact, nenea m-a înjurat în germană și am mers mai departe :))).

Este foarte simplu de folosit, descarci aplicația și scanezi codul de bare de pe trotinetă. Le-am găsit la fiecare colț de stradă și poți să verifici dacă sunt încărcate. Când ai ajuns la destinație poți să o lași unde dorești. Vei plăti în functie de timpul care ai folosit-o. Mai multe detalii găsești aici.

Köln a fost o oază de deconectare și puțină culoare în rutina noastră. Zborul s-a potrivit perfect cu timpul nostru foarte scurt iar orașul are un vibe care te ține în priză fiind gata să se lase descoperit.

Cu siguranță nu e ultima noastră vizită în Germania.

Dacă sunteți curioși de costuri și bugetul aferent pentru acest city-break, mai multe informații găsiți aici.

 



Abonează-te la poveşti, aventuri şi poftă de călătorit!

Dacă ţi-am atras atenţia şi ai râs pe săturate de peripeţiile mele sau crezi că ţi-a fost de folos articolul, abonează-te şi vei primi email cu cele mai recente ponturi, păţanii şi destinaţii. Un zâmbet pentru fiecare calatorie!


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comment *
Name *
Email *
Website