Vă povestisem pe îndelete despre Funchal, despre partea de vest și est a Madeirei dar nu am meționat pe îndelete care e treaba cu levada. Dacă tot am ales un traseu de levada, am decis să combin cu un off-road și pe cuvânt de zâmbet călător că Madeira le are pe toate.
Vă spuneam că levadas sunt canale/ apeducte care colectează apa. Au fost făcute din necesitatea de a colecta apa din partea de vest și nord-vest a insulei spre zona de sud care e mult mai secetoasă. Apa era folosită pentru irigații în agricultură, în special pentru plantațiile de trestie de zahăr.
Astăzi aceste canale deservesc și pentru energia hidroelectrică și există nu mai puțin de 2170 km. S-au format rețele întregi de apeducte care conectează toată insula. Că în timp au devenit atât de faimoase și iubite de către toată lumea, asta e altă poveste.
Un traseu de levada a ajuns o experiență de neratat odată ce ai pășit pe insulă. Acestea pot fi de nivel ușor, mediu și greu.
Se zvonea că una din cele mai frumoase levada este 25 Fontes. Cu siguranță numele este foarte sugestiv, în schimb traseul e ireal de frumos. Am hotarât să văd cu ochii mei.
Levada das 25 Fontes (PR6)
Toată nebunia a început dimineața când am pornit spre Rabaçal. Acesta este punctul de pornire pentru Levada 25 Fontes (PR6) și Levada do Risco (PR6.1). Există o variantă de a le combina pe amândouă, un traseu de aprox 16-17 km.
Înainte de a ieși din Rabaçal am făcut o ultimă oprire la un magazin alimentar pe când 4×4-ul nostru a făcut pană. Șoferul ne spune că e prima dată când i s-a întâmplat asta dar treaba se rezolvă rapid și suntem gata de plecare. Vremea nu se arată strălucită dar speram să nu ne ia ploaia pe sus.
Puncul de acces este printr-un tunel de 800 m lungime, iar imediat ce ai ieșit din tunel vei putea vedea Cascada Risco, la care se poate ajunge pe traseul PR6.1.
ATENȚIE! Dacă mergeți fără ghid, mare grijă la traseu și neapărat o hartă. Este destul de ușor să te rătăcești. 2 lucruri absolut necesare sunt apa și lanternă/frontală pentru că tunelul nu este iluminat. De asemenea, se recomandă bocanci.
Am găsit natură în stare pură iar levada este cireașa de pe tort în fiecare părticică din Madeira. Dacă era traseu de levada în zonă, știai că trebuie să ducă undeva, într-un loc frumos, spre un punct panoramic, ceva era garantat.
Poteca este în stare foarte bună iar ce mi-a plăcut a fost bunul simț al oamenilor de pe traseu. Același traseu deservește pentru ambele sensuri (dacă te întorci pe același traseu) prin urmare erau oameni care veneau din sens opus. Unele porțiuni erau destul de înguste însă toată lumea a fost amabilă și răbdătoare. M-am bucurat să văd mult bun simț, la fel și pe traseul Pico do Arieiro – Pico Ruivo.
Există multe specii de plante care cresc în zonă, iar natura este de o sălbăticie incredibilă. După una din bifurcații, există o porțiune unde crengile copacilor sunt lăsate și formează un tunel natural deasupra potecii și apeductului.
Pe măsură ce ne apropiem, așteptam să văd de unde denumirea de 25 fontes. Ruben, ghidul nostru, nu vroia să ne spună dinainte. A zis că vom înțelege totul la fața locului. Sincer, am vrut să las farmec misterului, nu am căutat să mă documentez înainte și sincer nici nu am căutat poze :)).
Odată ajunsă la finalul traseului, s-a rezolvat și misterul buclucaș: pe lângă cascada mare, mai erau niște firicele de apă care formau cascade mai mici, probabil 25 la număr de unde și denumirea traseului. Evrika!
Find un traseu foarte popular a fost și relativ aglomerat pe aici. Nu am zăbovit prea mult și am făcut stânga împrejur pentru cea de a doua parte a aventurii: off-road.
Date tehnice Levada das 25 Fontes:
- punct de pornire: Rabaçal (varianta prin tunel)
- altitudine Rabaçal: 1064 m
- diferență de nivel: 300 m
- distanță: 11 km
- durată: 4-5 ore
- grad de dificultate: mediu
Am găsit un traseul tehnic pe siteul celor de la alltrails.
Off-road
Am ajuns relativ repede la mașină după levada și acum urma partea nouă pentru mine. Nu aș știi să vă spun traseul de off-road, eu le-aș numi coclauri. Drumuri de toată minunea prin pădure și noroaie. Ceea ce mi-a plăcut a fost că am trecut pe lângă o plantație de bananieri. Știam eu care e treaba cu ele dar acum am văzut și o plantație întreagă :)).
Experiența a fost interesantă dar nu știu dacă aș mai încerca din nou un off-road. Poate pe drumuri ceva mai crunte :)).
Ultima oprire a acestei aventuri a fost la Cabo Girão. Mai fusesem cu 2 zile înainte dar nu strică la aruncatul cu privirea :)).
Madeira mi s-a părut spaima șoferilor (aștia fricoși ca mine) pentru că toată insula e parcă terasată. Cât ai zice pește ești la zeci de metri altitudine și ești tot în același oraș. Nu zic că priveliștea e rea, pentru că vezi ori oceanul ori plantațiile de bananieri dar m-ar trece toate căldurile de fiecare dată când aș urca :)).
Dacă ar fi să aleg 2 zile preferate raportat la experiențele avute ar fi această zi cu levada și traseul spre Pico Ruivo.
A fost o săptămână de vis și singurul regret a fost că nu am reușit să vizitez și Porto Santo și să mă bucur de mai multe trasee. Madeira s-a dovedit o destinație perfectă de vacanță. Aș vrea să spun că urmează Azore cât se poate de curând.
Itinerar
Madeira – raiul ascuns din Oceanul Atlantic
Funchal – frumusețea unui oraș exotic
Priveliști madeireze Pico Do Arieiro – Pico Ruivo
Minuni ascunse în partea vestică a Madeirei
Tradiții madeireze în estul insulei
Madeira – sfaturi și cheltuieli