Parga – oraș ce colorează marea

Cât de frumoasă e marea în Grecia v-am tot povestit dar acest oraș a adus ceva aparte locului. Parga e un oraș ce colorează marea prin casele ei colorate din port iar o cetate venețiană veghează orașul de secole.
Recunosc că m-a fascinat de cum am ajuns. Casele colorate din port, străzile pavate și înguste ce urcă la cetate, priveliștea asupra portului și poveștile cu iz venețian fac din acest loc un rai.
Oare unde nu este frumos în Grecia? Indiferent că dorești un resort de lux în Zakynthos, că dorești să te bucuri de liniște în Lefkada sau că vrei să explorezi frumusețea insulelor într-o croazieră, sunt lucruri care aici devin realitate.
În Parga nu am poposit prea mult. A fost o oprire relativ scurtă în drum spre România dar suficient cât să îmi rămână pe retină frumusețea locului.
De cum ajungi, promenada cu cele mai colorate case îți iese în întâmpinare pentru o plimbare în portul colorat. Magazine de suveniruri colorate, taverne cu mâncare tradițională, o limonadă rece, toate sunt la ele acasă.
Parga

Un castel îți trage cu ochiul de sus dar până la acolo te pierzi printre străduțele pavate ce urcă ușor spre castel. Buticuri micuțe, uși colorate toate fac parte din decor.

Castelul venețian din Parga

Construit pe ruinele unui castel bizantin cu rol de protejare a orașului împotriva otomanilor și inclusiv a piraților,azi a devenit un simbol, fiind unul din cele mai vizitate locuri din Parga. Odată ajuns la intrare vei găsi un restaurant cu mâncare tradițională fiind și singura încăpere din castel. După ce ai urcat ești răsplătit cu cel mai frumos peisaj asupra portului.

Parga

oraș ce colorează marea

Dacă tot suntem la mare să nu uităm de plajă. Mama ei de plajă, loc pentru care batem mii și mii de kilometri. Cea mai apropiată plaja este foarte aproape de port, plaja Krioneri. Plajă publică cu șezlonguri și umbreluțe, luxul fiecărei vacanță de vară.

Deși scurtă vizita în Parga, a fost ultima oprire la marea Ionică. Grecia a ajuns mai mult decât o destinație de top, este locul unde te poți simți ca acasă.

 

Itinerar:

Gustul Greciei din 3 ingrediente

Zakynthos – colț de rai grecesc

Lefkada – insula nuanțelor de turcoaz

Croazieră în insulele grecești

Continuă să citești Parga – oraș ce colorează marea

Croazieră în insulele grecești

Cu o zi înainte v-am prezentat un tur al Lefkadei iar azi sunt la bordul unui vas de croazieră pentru a descoperi insulele  grecești de lângă Lefkada. Nu este insulă fără farmec și personalitate și deși sunt într-un număr atât de mare, nu sunt la fel. Pe când afirmi că nu este ceva mai frumos decât x, apare y și îți strică toată ecuația așa că mai bine lăsăm matematica deoparte în vacanță.
M-am trezit cu același superb răsărit de soare din Nydri, hotelul fiind situat foarte aproape de port. Să ai privilegiul să surprinzi liniștea dimineții în bătaia valurilor fără alt sunet de fundal e de neprețuit. Doar tu, marea și un răsărit de soare.

Traseul vasului de croazieră șerpuiește printr-o altă serie de insule grecești din Marea Ionică surprinzând cele mai cunoscute locuri și legendele acestora:

  • Porto Katsiki – cea mai frumoasă plajă din Lefkada
  • Insula Kefalonia – Fiskardo
  • Insula Ithaka – Frikes
  • Insula Meganisi  – Peștera Papanikolis
  • Insula Scorpions

1. Porto Katsiki

Porto Katsiki
La nici 2 ore de Lefkada, se află o plajă care intră în toate topurile plajelor din Grecia alături de plaja Navagio din Zakynthos. Culoarea turcoaz pe care o are marea și stânca de culoare albă fac din acest loc un rai. Insula poate fi văzută și de sus urcând cele 80 de trepte. Se poate ajunge și cu mașina.
Îți recomand să ajungi aici după-amiaza când bate soarele. Peretele vertical ține umbră și apa este destul de rece dimineața.
Cel mai sudic punct al Lefkadei este Capul Doukato iar un far stă cocoțat pe stâncă din 1890. Stâncile au și ele povestea lor iar legenda spune că faimoasa poetă Sappho a dat o lege prin care orice om care greșește să fie aruncat de pe stânci. Sappho a fost cea care și-a înșelat soțul fiind nevoită să se arunce de pe stânci pentru a putea uita iubirea neîmpărtășită a amantului ei.

2. Insula Kefalonia – Fiskardo

croazieră
insulă
Sat pescăresc situat în nordul insulei Kefalonia. E micuț și parcă toată activitatea și toată viața se trăiește în port. Insula nu e tocmai mică și doar timp să ai să o poți explora pe toată pentru că are multe să îți arate. Pentru cei pasionați de frumosul albastru, plimbări în port printre cafenelele în stil mediteranean, Fiskardo e soluția.

3. Insula Ithaka – Frikes

Frikes
insulele grecești
Sora mai mică a insulei Kefalonia, m-a primit cu brațele deschise într-o după-amiază călduroasă de mai. Loc perfect de plimbare și leneveală. Nu mă satur să stau în port, să admir marea și valurile care lovesc bărcile din port. Mi se pare un sunet foarte relaxant. Bucuria lucrurilor simple.

4.Meganisi – peștera Papanikolis

insulă

Foarte aproape de Lefkada, insula măsoară doar 20 km² având 2 porturi principale: Vathi și Spilia. Pe lângă acestea o altă atracție este peștera Papanikolis. Aici s-a ascuns un submarin grecesc în Al Doilea Război Mondial. Este a doua insulă ca mărime din Grecia și a fost preferată și de vasele de mărime medie pentru că se putea adăposti în caz de vreme rea. Azi oferă o experiență inedită turiștilor, peștera fiind parțial inundată.

5. Insula Skorpions

insulele grecești

Insula se poate vedea și din Lefkada, cu o poveste și o istorie proprie. A avut ca și proprietar multe personalități celebre, insula ajungând foarte mediatizată după ce a fost cumpărată de fiica unui miliardar rus.
Insula a aparținut miliardarului grec Aristotel Onassis care a transformat-o într-o insulă de lux în anii 1963. În anul 1968  insula găzduiește nunta lui Onassis cu Jackie Kennedy, văduva președintelui american Kennedy. După moartea lui Onasis, insula este moștenită de fiica și nepoata acestuia fiind cumpărată mai târziu de fiica magnatului rus Dmitri Ribolovlev cu un preț exorbitant de 100 milioane de dolari. Atâția bani să tot ai!
O croazieră poate fi modul ideal de a petrece o zi de vacanță și a explora insulele grecești. Vasul de croazieră aparține companiei Nidri Star. Grecia a fost și rămâne o destinație de vacanță de top indiferent de locație.
Itinerar:

Continuă să citești Croazieră în insulele grecești

Lefkada – infinitul nuanțelor de turcoaz

După ce am descoperit frumusețile insulei Zakynthos, am mutat tabăra în Lefkada. Am găsit o altă parte a Greciei ceva mai simplă și infinitul nuanțelor de turcoaz. Aș recomanda Lefkada pentru turiștii care doresc liniște, turiști pasionați de micile sate pescărești unde parcă s-a oprit timpul. Aș recomanda Lefkada pentru cei ce doresc să vadă o altă bucățică din Grecia ceva mai autentică și fără resorturi de 5*. Aici îți iei timpul în propriile mâini, încerci să îl oprești ca să poți admira infinitul și fiecare răsărit de soare.

Nidri (Nydri) – Lefkada

Tabăra noastră este în stațiunea cu pricina, situată în partea estică a peninsulei la circa 15 km de capitală. Orașul port, plaja cu pietricele formează golful și desenează natural țărmul Mării Ionice. La depărtare, în infinitul nuanțelor de turcoaz se ridică munții care fac spectacolul și mai frumos.
Nu te gândi gândi că te vei plictisi, nu ai nicio șansă. Totul e atât de colorat încât la fiecare colț de stradă te vei gândi în ce parte să mergi. Magazine mici de suveniruri, o casă împodobită cu trandafiri, o terasă în stil mediteranean, mirosul de pește proaspăt la tavernă, o barcă ce trece agale prin fața ta, toate sunt experiențe și acțiuni cumva normale dar aici au cu totul altă armonie. Uneori e greu de explicat, trebuie simțit!
Lefkada
Lefkada
Lefkada
Oare unde e farmecul Greciei dacă nu o plimbare în cochetele porturi? De multe ori, aici se petrece acțiunea pricipală, porturile fiind împânzite de taverne cu miros proaspăt de pește, un zgomot de barcă în surdină,pescari zgomotoși fericiți sau supărați și de ce nu, admirarea ambarcațiunilor parcate în port.
Multe taverne și restaurante organizează serate grecești cu cina inclusă. Vă recomand o seară grecească cu pește proaspăt, sos tzatziki și un ansamblu ce dansează ”Dansul lui Zorba”. Tind să cred că ceea ce spun grecii este adevărat: ”Eat greek and live long!”
Lefkada
Lefkada
Grecia trezește din tine instant spiritul de explorator. Nu e nevoie să fii explorator de talie mondială pentru a căuta infinitul nuanțelor de turcoaz din Lefkada,plajele sălbatice, priveliști ascunse și golfuri izolate.
Turul insulei se face lejer într-o zi și nu e nevoie de grabă. E nevoie de răbdare pentru a te bucura de frumosul care îți trezește simțurile:

1. Capitala Lefkada

Lefkada

Nu am zăbovit prea mult și vă spun sincer că nici nu prea m-a impresionat. Probabil nici nu i-am dat atenția cuvenită. Așteptam puțină mare și natură și mai puțin betoane și aglomerație. Oprirea aici a fost foarte scurtă.

2. Mănăstirea Faneromeni – Fryni

La doar 4 km de Lefkada un loc de liniște și pace zace la umbra copacilor. Mănăstirea este considerată centrul spiritual al insulei fiind unul din cele mai importante locuri de rugăciune. Locul îi atrage și pe cei mici pentru că mănăstirea are o mică grădina zoologică în curte. O priveliște spre plaja din Agios Ioannis se poate vedea din curtea mănăstirii.

 3. Admiră infinitul nuanțelor de turcoaz 

De la mănăstire mergând spre plaja Kathisma te poți opri și admira marea de sus. M-aș fi oprit din metru în metru pentru a admira infinit marea în toate nuanțele posibile carea făcea punte cu cerul albastru. Uneori e greu de distins linia orizontului și totuși e acolo. Atenție! Loc de stat cu aparatul la ochi până nu mai poți!

infinitul nuanțelor de turcoaz

4. Plaja Kathisma  – Lefkada

Lefkada infinitul nuanțelor de turcoaz
infinitul nuanțelor de turcoaz
Cred că această plajă nu prea mai are nevoie de nicio prezentare fiind cea mai faimoasă plajă din toată Lefkada împreună cu Porto Katsiki. Situată într-un loc idilic între munte și mare oferă bucățica ei de nisip alb tuturor turiștilor amatori de sporturi nautice, plajă și chiar un zbor cu parapanta. Plaja oferă facilități și pentru cei mai petrecăreți dintre noi. O terasă cochetă, Copla, ce se transformă într-un veritabil club de noapte după apus. Când ați fost ultima dată la un beach party?

5. Vasiliki

Un sat pescăresc la sud de Lefkada și al doilea ca mărime. Situat într-un mic golf mi s-a părut foarte cochet și plin de viață. Toate terasele, cafenelele și magazinele de înghețată din port erau aliniate frumos și ofereau o priveliște spre ambarcațiunile din port. Tot de aici se poate lua feribotul spre Kefalonia și Itakha. O plimbare cu o înghețată este deliciul perfect pentru o după-amiază de vară.

6. Sivota

infinitul nuanțelor de turcoaz

Probabil unul din cele mai frumoase, pitorești și colorate golfuri din Lefkada. Din păcate am reușit să admir golful doar de sus dar vestea se răspândește rapid despre cât de exclusivist este. Prețurile la cazări și taverne sunt destul de piperate și nu pentru buzunarul oricui iar în port găsești doar ambarcațiuni de lux. Satul este preferat mai mult de către proprietarii yacht-urilor.

Sivota se poate admira de sus de la terasa Restaurantului Agnantio.

Itinerar

Zakynthos – colț de rai grecesc

Croazieră în insulele grecești

Parga – oraș ce colorează marea

Continuă să citești Lefkada – infinitul nuanțelor de turcoaz

Zakynthos – colț de rai grecesc

După un drum enorm de lung și obositor cu autocarul am început să număr kilometri. Când am văzut portul Zante am știut că am ajuns într-un colț de rai grecesc: Zakynthos.
Nu cred că e turist care să nu fie impresionat de insulele grecești, toate au o spectaculozitate aparte deși marea e mare. Atât de multe insule grecești și totuși foarte diferite. Cer descoperite și respectate pentru ceea ce oferă și Zakynthos are mult de oferit.
Zakynthos
Planul pentru cele 3 zile a fost de a bate în lung și lat toată insula, de a descoperi plaje superbe și a explora stațiunile.
Despre insulă am citit doar de bine și toate la superlativ. E insula grecească cea mai însorită, a fost locul de joacă al zeilor, viața de noapte din Zante și lista poate continua la infinit.
Stațiunile sunt una mai cochetă decât alta începând de la sălbatica Vasilikos până la cluburile de noapte din Laganas. Ca și stațiune și loc de vacanță cred că cel mai mult mi-a plăcut Tsilivi. Liniștită, plajă cu nisip și marea frumoasă cum numai în Grecia e.
rai grecesc
Un tur al insulei e un must, pe cât de mică pe atât de impresionantă pentru că oferă de toate chiar și pentru cei mai pretențioși turiști. De la celebra plajă Navagio, la fabrică de ulei de măsline, tururi cu barca pentru a surprinde broscuțele țestoase, toate fac parte din colțul de rai grecesc. Din păcate nu am reușit să vad broaștele țestoase și Peșterile Albastre.

1. Fabrica de ulei de măsline Aristeon -Lithakia

Zakynthos

Fabrica de măsline este și un veritabil muzeu. Datează din anul 1850 și încă se pot admira presele originale pentru obținerea uleiului. În prezent fabrica se mândrește cu utilaje moderne de prelucrare a măslinelor asigurând 6 % din producția de ulei a Greciei.

În Zakynthos se găsesc aprox. 25 de fabrici de prelucrare a uleiului și se găsesc circa 2 milioane de arbori de măslini. Încă din antichitate se știa că uleiul de măsline avea efecte terapeutice iar Homer l-a numit „aur lichid”.

2. Exo Chora 

rai grecesc

Cel mai vechi și cel mai mare arbore de măslin din lume. Este imposibil să nu te minunezi ce poate face mama-natură. Trunchiul măslinului era atât de groasă încât nu îl puteai cuprinde. Ghidul ne spunea că are mai bine de 2000 de ani vechime.

3. Mănăstirea Agios Dionysos – Anafonitria

Zakynthos
Sătuc situat în nordul insulei găzduiește o superbă mănăstire în stil bizantin construită în secolul al XV – lea, fiind și cea mai veche mănăstire din Zakynthos. Sfântul Dionisios și-a petrecut ultima parte din viață aici murind în anul 1624. Astăzi este considerat protectorul insulei.

4. Plaja Navagio – Zakynthos

Zakynthos
Plaja Navagio este una din cele mai apreciate plaje din Grecia și una din cele mai faimoase din lume. A fost colțul de rai grecesc cel mai mult așteptat și nu m-a dezamăgit. Un loc rupt de lume și extrem de spectaculos atrage turiști de peste tot. Se poate ajunge cu barca (de altfel sunt și excursii opționale) sau cu mașina dacă dorești să admiri plaja de sus.
Atracția în sine a plajei este epava unui vas scoțian numit Panagiotis eșuat pe țărm în anul 1980, motiv pentru care se mai numește și plaja contrabandiștilor.
Legendele referitoare la vas nu au întârziat sa apară susținând că este vasul unor contrabandiști de țigări italieni care au fost urmăriți de paza de coastă grecească iar vasul a eșuat pe insulă. Alte voci spun că nava a fost scufundată de aceeași paza de coastă iar valurile au aruncat-o la țărm, iar ultima legendă spune că autoritățile au adus nava pe plajă pentru a crește numărul de turiști.
Indiferent de motiv, plaja este vizitată de mii de turiști anual fiind în top 10 insule ale Greciei.

Recomand vizitarea insulei cu vaporul. De ce? În partea de sus este un loc belvedere foarte îngust și foarte aglomerat, de altfel și singurul loc de unde poți vedea plaja. E foarte greu să fotografiezi și epava deoarece vei fi nevoit să te întinzi peste balustradă ca să ai unghiul dorit.

5. Agios Nikolaos – raiul grecesc

rai grecesc
Orășel mic și cochet situat în nordul insulei are un port pe cât de simplu și izolat pe atât de frumos.Mi-a plăcut atât de mult de prima dată când l-am văzut plus că aici am luat masa la terasa unui restaurant cu view spre mare.

6. Bochali – portul Zante

Zante
Bohali a fost ultima oprire din tur și este locul de unde poți admira portul Zante în toată splendoarea.
Insula Zakynthos mi-a arătat unul din cele mai frumoase locuri în care fusesem până acum. Mi-am adus amintea de plajele din Italia dar nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase. Am catalogat Zakynthos ca o insulă sălbatică dar și modernă în același timp. Își păstrează frumosul într-un mod autentic dar îți oferă șansa de a explora și a descoperi. Un adevărat colț de rai grecesc.

 

Itinerar:

Gustul Greciei din 3 ingrediente 

Lefkada- infinitul nuanțelor de turcoaz

Croazieră în insulele grecești

Parga – oraș ce colorează marea

Continuă să citești Zakynthos – colț de rai grecesc

Gustul Greciei din 3 ingrediente

Perioada: 8-17 mai 2015                                                                                                                                            Participanți: eu, alți agenți de turism                                                                                                                               Puncte forte: Insula Zakynthos, Lefkada, Parga
Plecarea în Grecia a fost foarte așteptată și o adevărată surpriză. Deși relativ aproape de noi, nu avusesem ocazia să o vizitez. Gustul Greciei era la o aruncătură de băț și eram extrem de bucuroasă. Era o plecare în interes de serviciu cu plecarea din București. Ideea principală a fost vizitarea unităților de cazare pentru a le putea recomanda ulterior clienților.  Programul a fost creat pe ideea de a îmbina utilul cu plăcutul.
Am rămas plăcut impresionată de țara zeilor. Plaje, peisaje, apă turcoaz, istorie, toate fac din Grecia o destinație perfectă de vacanță. Îmi amintesc de filmul Mamma Mia și frumusețea peisajelor din film. Ceva asemănător aveam să am parte și eu.
3 ingrediente au dat gust Greciei, ingrediente care le recomand oricărui iubitor de frumos, de soare, de vitamina D și plaje.

1. Gustul Greciei în Insula Zakynthos

Navagio Beach

M-a fascinat de prima oară când am auzit că este casa broscuțelor țestoase iar când am văzut frumusețea plaja Navagio am știut ca e raiul. Soare, nisip, măslini, pește și multitudinea de nuanțe turcoaz a mării au fost ingredientele care au dat un adevărat gust vacanței. Pentru prima oară când am fost într-o fabrică de procesarea uleiului de măsline.

2. Lefkada

gustul Greciei

A fost a doua destinație grecească și mi s-a părut foarte boem și mai puțin aglomerat. Plajele la fel de frumoase, peștele la fel de bun și totuși locul e ceva aparte. Croaziera a fost tare binevenită și mi-a dat ocazia să explorez și alte câteva insule.

3. Parga

Parga

A fost ultima oprire a fost în în drum spre casă. Timpul alocat a fost relativ scurt dar am descoperit un orășel cu plaja pietruită și un castel cocoțat care domină marea și da orașului cu flori un aspect aparte. Vizita Castelului Venețian e un must pentru o priveliște asupra portului care te lasă gură cască iar casele colorate și străduțele înguste dau un aer boem orașului care te îndeamnă la o călătorie printre magazinele de suveniruri.

Itinerar:

Continuă să citești Gustul Greciei din 3 ingrediente