Autor: Bianca Nicoleta

Wadowice: orașul unui papă

     După ce am bătut la picior Cracovia și am bălăurit sub pământ în mina Wieliczka, hotărâm să acordăm căteva ore unui orășel la aprox 1 oră de aglomerația Cracoviei, locul de naștere a Papei Ioan Paul al II-lea.
     De cum ajungi în gară, treci părculețul și un indicator îți arată drumul spre Basilica din Wadowice, nu ai cum să o ratezi. Aici merită un ”popas„ de 5 minute.

     

           

     La nici doi pași de bazilică se află Casa Memorială a Papei. Cred că e cel mai frumos muzeu care l-am văzut până acum. 3 camere din muzeu sunt însuși camerele unde a locuit cu familia sa iar restul clădirii a fost organizată pe anumite perioade din viața sa: prezentarea familiei, perioada copilăriei, momentul hirotonirii, perioadele în care a fost numit episcop, cardinal și ulterior când e ales papă. 
E un muzeu cu foarte multe obiecte personale: haine, cărti, poze și tablouri care te ajută să intri în atmosfera locului. Aa da, în muzeu se află inclusiv pistolul cu care a fost împușcat.

Intrarea la muzeu costă 30 de zloti.
Mai multe detalii despre muzeu găsești aici 

     În fața muzeului este o piațetă ce îi poartă numele.

     Cu siguranță ar fi fost multe de văzut, există un traseu în Wadowicecare merge pe urmele lui Karol Wojtyla care are 13 opriri și evidențiază legătura dintre Papa Ioan Paul al II-lea și Wadowice. Noi nu am apucat să facem traseul dar cu siguranță e foarte interesant. 
Pe deasupra este și un traseu de hiking pentru cei curioși deoarece se știe că Papa a fost un mare iubitor de natură, munte și ski.

Citește și:

Aventuri cu gust cracovian
Kosice: priveliște de 360°
Cracovia: orașul dragonului Wawel
Mina Wieliczka: aventură subterană

Mina Wieliczka: aventură subterană

     Recunosc că am pus ochii pe mină de foarte mult timp iar când am decis că voi pleca în Cracovia a fost primul obiectiv pus pe listă care neapărat trebuia vizitat. După ce ne-am plimbat în Kosice și am ajuns în Cracovia (în gară) am zis că sărim peste centrul Cracoviei că doar mai stăm o săptămână, azi fugim la mină.
     Ne interesăm de tren și numai bine că în aprox 20 de minute am plecat spre Wieliczka. o localitate situată la aprox. 17 km de Cracovia. Tren frumos, cu are condiționat și wi-fi.
Din gară parcă am ghicit drumul până la mine, sunt panouri informative așa că nu prea ai cum să te rătăcești.
     Lume multă de zici că se dă pâine caldă în timp ce un tânăr ne întreabă dacă avem rezervare, raspunsul e nu, prin urmare ne îndrumă spre altă intrare în mina. Șocul nu a fost deloc mic când am văzut câtă lume stă la coadă, era pe puțin o coadă de 150 m. Culmea că rândul care mergea mai repede era doar pentru polonezi și un alt rând pentru turiștii de alte naționalități.
Realizăm că nu prea avem ce face și stăm la coadă și eu broscodind că nu mai fac prostia să nu îmi fac o rezervare în prealabil.

   Am stat aprox 2 ore la coadă într-un soare ucigător și unde inclusiv apa din flacon clocotea. A stai așa, asta a fost coada până ne-am luat biletele :)).
Nici nu știam exact cât este biletul, eu mă uitasem pe site dar cel mai probabil mi-a dat cu virgulă la conversia din zloti în euro sau lei.
     Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut prețul afișat: 84 zloti (echivalentul a 20 euro), nu știu de ce am avut impresia că e 10-15 euro.
Norocul a fost că aveam cardul de studentă, așa că am beneficiat de reducere deoarece eu am plătit doar 64 zloti, așa că dragi stundenti, dacă tot aveți carduri, nu le lăsați acasă, niciodată nu se știe când sunt bune.

     După ce ne vedem cu biletele în mână așteptăm ora de intrare cu ghid în limba engleză. Da, este ghid inclus și nu intri de capul tău, totul este foarte organizat.
      Ce faci când ajungi într-o mină? Te pui și cobori trepte, dar nu 2, ca să ajungem la primul nivel am coborât ”doar” 378 de trepte. Mina are o lungime de 300 km din care doar 3,5 km pot fi explorați de către turiști.
     Nu există loc fără legende iar mina nu face o excepție așa că legenda începe când prințesa Kinga , fiind în călătorie cu soțul ei contele Boreslav, a aruncat inelul de logodnă într-o mină de sare. De cum a ajuns în Polonia a poruncit minerilor să sape un puțș în primul bulgăre de sare a fost găsit și inelul prințesei Kinga. In sec XI a fost săpată și o capelă de sare în cinstea prințesei Kinga care se poate vedea și azi și este locul cel mai frumos din toată mina.
     Din mină s-a extras sare doar oână în anul 2007 iar în cei 600 de ani s-au extras 26 milioane metri cubi de sare, aici fiind totodată și cea mai mare colecție de ustensile și utilaje de extracție a sării din Europa.

     De-a lungul timpului mina a fost vizitată de o serie de personalități precum: Nicolaus Copernicus, Frederic Chopin, Robert Baden-Powell, Papa Ioan Paul al II-lea și fostul președinte american, Bill Clinton.
     În anul 1978 mina Wieliczka a fost introdusă în Patrimoniul UNESCO.
     Din câte am înteles mina mai dispune de o bază de tratament, sală de conferințe, loc de joacă și alte minunății pe care noi nu am intenționat să le vedem și oricum eram contra-cronometru fiindcă trebuia să ne întoarcem în Cracovia.
  
Citește și:

Cracovia: orașul dragonului Wawel

     Cracovia ne-a fost casă aproape o săptămână în care am avut un program nebunesc, am acumulat un nr frumos de km de mers pe jos, am încercat să îi descoperim secretele, să îi plângem trecutul, să admiram arhitectura și să respectăm niște oameni foarte primitori și călduroși.
     Tot ce am vizitat în Cracovia și prin împrejurimi a fost în decursul a unei săptămâni, azi puțin, mâine mai mult și tot așa. Nu am apucam să vizităm tot ce ne-am propus (cred ca nici nu aveam cum) de multe ori eram pe fugă și au fost unele momente în care efectiv îmi doream să nu stau la coadă, să nu mă bat de toată lumea, îmi doream doar să savurez momentul și să mă bucur de el. 
     Am ajuns la concluzia că e un oraș boem, cu multă cultură care te poate învăța multe în măsura în care îi dai timp și răbdare.
     Cam tot centrul istoric al Cracoviei se concentreaza în Rynek Glowny – Piața Centrală. Aici se găsesc principalele atracții ale orașului și locul unde se întâmplă de toate pentru toți. E una din cele mai mari piețe din întreaga lume plus ca e veche de când mama și pământul.
Rynek Glowny (by Gabriel Pop)
     De cum pășești în Piața Cetrală nu știi în care direcție să o apuci, stai te minunezi și în secunda nr 10 te uiți pe hartă ca să reperezi ce vezi.
     Bazilica Sfânta Fecioară Maria, da e biserica aceea imensă care se vede de oriunde și care are 2 turnuri diferite cel mai înalt având 81 m. E una din cele mai importante biserici din Cracovia dar si cea mai bine păstrată, azi e simbolul orasșului si sincer, are și de ce.
O biserică din secol XIII construită din cărămidă în stil gotic care are ca și piesă principală un altar din lemn sculptat de Veit Stoss. Se zvonește că artistul a muncit aprox 12 ani la acest altar. A fost confecționat din lemn de stejar și e format din aripi care seamănă cu o carte și are titlul de cel mai mare și mai vechi altar gotic din Europa.
Trebuie să recunosc că nu am mai văzut o biserică atât de impunătoare: tavanul e pictat într-o nuanță de albastru viu cu stele iar fiecare colțișor e decorat și împodobit, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.
by Gabriel Pop 

        

 

      Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa) e unul din principalele puncte ale Pieței Centrale. Acest turn este singura parte rămasă din vechea primărie care a fost demolată în 1820 în scopul lărgirii Pieței Centrale.
Turnul masiv în stil gotic măsoară 70 m și a fost construit din piatră și cărămidă.
Etajul superior al turnul are o punte de observație pentru cei care vor să vadă Cracovia de sus.
     După ce ne-am clătit ochii în Piața Centrală am luat-o tot înainte ca să ajungem la binecunoscutul Complex Wawel. Aici cred că lejer aș fi putut să pierd o zi întreagă și să nu mă plictisesc dar timpul nu iartă și trece așa că am trecut prin Wawel destul de fugitiv. Numai bine, un motiv să mă întorc.
     Complexul Wawel este bijuteria cea mai frumoasă din tot șirajul istoric și cultural al Cracoviei. E piesa principală care poate ar avea nevoie de o zi întreagă ca să o vizitezi toată.
Castelul e format din mai multe clădiri dar cele mai cunoscute sunt Catedrala și Castelul Regal Wawel.
     Complexul a fost sediul oficial al monarhiei poloneze iar Catedrala a fost locul de încoronare a regilor polonezi.
Deși vizita noastră a fost scurtă și nu am reușit să vizităm și curtea interioară, am gustat și respirat puțină istorie. E un sentiment care îl am de fiecare dată când pot să văd ceva palpabil, să ating și să studiez.
             
     Din păcate în catedrală nu sunt permise fotografiile dar trebuie să știți că că aici este păstrat un sicriu de arginit al Sf. Stanislau care e protectorul național al Poloniei, care este aflat chiar la altarul principal. Ce mai e de văzut e Capela lui Sigismund, o capelă cu o cupolă de aur care adăpostește mormântul lui Sigismund II August.
     După vizita catedralei am ieșit în curtea interioară care e foarte aranjată și draguță + îți oferă o panoramă foarte drăguță a Vistulei.

 

     După ce ne-am clătit bine ochii mergem în căutarea dragonului. Nu știi legenda Dragonului Wawel?!? Stai că ți-o povestesc eu.
     Se spune că Dragonul Wawel a trăit într-o peșteră pe malul râului Vistula. Atât Catedrala cât și Castelul Wawel sunt situate pe dealul cu același nume. Un tânăr pe nume Krakus a reușit să omoare balaurul cu un amestec de sulfuri într-un berbec ucis. Dragonul a înghițit lacom berbecul iar balaurul a băut aproape toată apa din Vistula până când a făcut ”Booom” adică a…explodat.
De la numele eroului Krakus vine și denumirea actuală a orașului: Cracovia.
     Peștera dragonului există și astăzi, eu nu am văzut-o dar Dragonul Wawel îl găsești lângă Complexul Wawel și dacă ești cuminte și aștepți poate îți suflă și niște flăcări.
     După ce m-am lămurit care e treaba cu dragonul și Krakus am mers mai departe spre Kazimierz, cartierul evreilor, aveam în plan să vizitez Fabrica lui Schindler.
Odată ce lași în urmă Complexul Wawel și treci podul peste Vistula se schimbă tot peisajul.
Kazimierz a fost cartierul în care evreii și-au trăit viața până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial când a început adevarata oroare.
     De cum cobor din tramvai parcă respir alt aer iar decorul e total schimbat. Primul lucru care îmi sare în ochi e Piața Scaunelor, ulterior aveam să aflu că e opera unor sculptori și arhitecți polonezi , operă care marchează un moment din istoria orașului Cracovia.

    Următoarea oprire e la Fabrica lui Schindler, nu cred că există om care să nu fi auzit vreodată de celebrul film. Fabrica a fost transformată în muzeu unde se pot vedea și azi o parte din pereții scrijeliți, biroul lui Schindler și foarte multe obiecte personale.

 

     Nu e de spus prea mult despre muzeu, trebuie vizitat și simtit, recunosc că am ieșit cu o strângere de inimă. Sunt multe obiecte personale, afișe totul pentru a induce vizitatorul în momentul istoric. Mai multe detalii despre program și alte lucruri, gasiți aici . 
! Biletul de intrare a fost 15 zloti.

După ce am terminat de vizitat fabrica, am rămas foarte puțin prin zonă, poate merita cartierul mai mult timp.

 
by Gabriel Pop

     Următoarea oprire și cea din urmă a fost la Sanctuarul Divinei Îndurări. Sanctuarul e format din 2 biserici una închinată Papei Ioan Paul al II-lea și cea de-a doua închinată Sf. Faustina Kovalska, lângă acestea se află și mănăstirea unde a trăit Sf. Faustina Kovalska. De asemenea se poate vedea și camera Sf. Faustina.

 

     De Cracovia se mai pot spune multe, cu sigurantă multe lucruri sau obiective ne-am scăpat dintr-un motiv sau altul. Poate va veni un moment în care să îmi iau restanța dar până atunci vizităm dau o fugă și prin împrejurimile Cracoviei.
Citește și:

Košice: priveliște de 360°

     Košice a fost prima oprire în drum spre Cracovia. Al doilea oraș al Slovaciei după Bratislava, nimic științifico-fantastic până când nu am văzut câteva poze cu centrul. Atunci mi-am zis că dacă arată tot așa și în realitate e un must și trebuie vizitat.
     Orașul a avut titlul de Capitală Cultural Europeană în 2013, jos cu pălăria pentru cine a venit cu aceasă idee :)). 
Deși oprirea a fost destul de scurtă am încercat să acoperim toată piața despre care se spune ca e una din cele mai frumoase piețe din Europa Centrala. Pe Hlavna Ulika (strada principală) se găsesc cele mai importante monumente istorice prin urmare aici ne-am pierdut toată vremea.

     Capela Sf. Mihail nu ai cum să nu o vezi. O biserică cochetă îl stil baroc aprox. din sec XV. Din păcate nu am reușit să intrăm deoarece era închisă. Cică e cea mai veche biserică din Košice.

     Catedrala Sf. Elisabeta este cea mai mare biserică din Slovacia și simbolul orașului. Este piesa care domină toată piața și care face tot peisajul. O adevărată combinație de stiluri romanic, rocco și gotic.
A fost construită în anul 1380 și are niște dimensiuni imense (60 m lungime, 36 lățime și 60 m este înălțimea turnului nordic) astfel încât să nu reușești să o surprinzi toată într-o singură fotografie (șmecheră treabă, nu?).

 

Se spune că biserica a fost construită sub formă de cruce, turnul cu ceas a fost construit în stil romanic pe când clopotnița catedralei prezintă un stil rocco fiind construită ceva mai târziu în 1461.
Altarul principal a fost realizat în 1474 și o reprezintă pe Sf. Elisabeta.
Tot aici se găsește și cripta lui  Francisc Rakoczi al II-lea.

 

 

     După ce ne minunăm de catedrală, ochesc turnul, de fapt l-am ochit de când am venit dar colac peste pupăză că este închis. Plecarea este la 13:30 și turnul se deschide doar la 13:00 deja mintea mea începe să calculze: până urcăm, până ne belim ochii, până facem poze și până ajungem la autocar se va face exact 13:30. Problemă rezolvată!

     Turnul Urban se află exact lângă catedrală și poți să îl ratezi doar dacă nu vrei să te uiți la el. Turnul găzduiește un lapidarium ce are în colecție pietre funerare prezentând un stil gotic târziu pentru arta barocă. Turnul este construit în stil gotic în sec XIV, măsoară numai 45 de m înălțime și este singurul muzeu din Slovacia care găzduiește figurine de ceară. În jurul turnului se găsește un pasaj ce adăpostește 34 de pietre funerare.
Lângă turn se găsește clopotul original al catedralei.

     Teatrul de Stat și fântâna muzicală sunt în imediata apropiere a catedralei și a Turnului Urban.
Când am ajuns era gălăgie mare la fântână, toate jeturile de apă erau în plin spectacol muzical.
Foarte frumoasă atmosfera, erau o groază de copii care încercau să prindă și să fugă de jeturile de apă fără să fie udați. Nu e prima dată când văd fântâni muzicale. Primul spectacol l-am văzut în Italia și țin minte că mă rugam în genunchi de aparatul foto să se mai deschidă măcar pentru încă o poză :)).

     Teatrul de stat este în plan secund fântânii muzicale, un monument de artă neo-baroc și art-nouveau realizat la sfârșit de secol XIX.

     Immaculata prezintă statuia Sf. Fecioare Maria și se află în spatele Teatrului de Stat într-un mic părculeț. Este o coloană barocă de  14 m înălțime și a fost ridicată în 1723 în semn de mulțumire pentru încetarea epidemiei de ciumă din 1709 și 1710. Legenda spune că sub această coloană se află o parte din trupul Sf. Valentin. Oare o fi adevărat?
     Facem stânga împrejur pentru că se apropie ora 13:00 și nu am făcut ceea ce trebuia să facem de la început. Pe când ajungem înapoi la catedrală turnul este deschis așa că îi dăm înainte. 
     Tunul Sigismund este turnul nordic al Catedralei Sf. Elisabeta și este locul de unde poți vedea un panoramic de 360°. A fost construit între anii 1420-1440 și terminat abia în 1452 în timpul guvernării lui Sigismund de Luxemburg. 
Dacă vrei să zâmbești sus și să te bucuri de priveliște, depui efort la urcare deoarece turnul are (doar) 160 de trepte iar pe alocuri e foarte greu de trecut mai ales dacă sunt persoane care vin din sens opus dar treaba merită tot efortul. În interior se pot vedea mecanismul ceasului și cele 3 clopote.

 
       

 

 

     După ce am făcut poze în toate direcțiile și am văzut orașul de sus, coborârea merge mult mai rapid și ajungem la autocar cu 2-3 minute înainte de a ne continua drumul spre Cracovia.
     De reținut:
* urcarea în Turnul Sigismund se face în schimbul a 2 euro
* punctul de informare turistică se găsește aproape de Teatrul de Stat
*dacă vrei o ieșire reușită trebuie să zâmbești, să te prostești și să fac un ”kil” de poze (ca să ai ce selecta acasă :))
Citește și:

Aventuri cu gust cracovian

     Perioada: 25-31 iulie 2016
     Puncte forte: WYD, Cracovia, Wieliczka Wadowice

     Cracovia a fost o adevarată aventură, a fost nebunie, a fost extaz, a fost oboseală, a fost una din călătoriile care au lăsat urme, urme care nu au lăsat cicatrici. A fost orașul care a găzduit ”Întâlnirea Mondială a Tineretului 2016” iar eu am fost cea de a 2,5 mil parte din aceasta nebunie faină de tot.
     Prima întâlnire cu Polonia am avut-o în 2010, de atunci mi-a rămas la suflet și mi-am promis că o să îi mai calc pragul. Anul acesta nu a încetat să mă surprindă astfel încât să îmi rămână veșnic întipărită în suflet.
     Košice, a fost o mică escapadă în drum spre Cracovia, o escapadă cu efect și la înălțime. Am profitat maxim de ea mai ales că aveam în plan demult să dau o raită pe aici și nu avea să îmi pară rau, centrul merită toți banii :)).
     Cracovia, diamantul Poloniei am străbătut-o în lung și în lat și tot nu am apucat să vizităm tot ce ne propusesem. Atunci când orașul crește cu încă 2,5 mil persoane totul merge mai greu: transportul, aglomerația, cozile infernale. Promit să mă întorc să îmi iau cu brio restanța.
     Mina Wieliczka o minunăție subterană la o aruncătură de băț de față de Cracovia îți arată că adevăratele frumuseți nu stau pe garduri. Trebuie căutate, explorate iar când în sfârșit le găsești te bucuri de ceea ce poate face mama-natură.
     Wadovice e locul de naștere a persoanei care a reușit să schimbe lumea măcar puțin. Casa memorială a Papei Ioan Paul al II-lea e unul din cele mai frumoase muzee care le-am văzut vreodată..simplu, mult gust și multe obiecte personale.
Citește și:

In Trogir timpul se oprește

     Trogir este ultima oprire din cele 3 zile de paradis petrecute în Croația. Odată ce pășești în orașul vechi e istorie, e un muzeu în aer liber. Fiecare colț, fiecare clădire, fiecare piață are o istorie și spune ceva, acel ceva care a câștigat lupta cu timpul.
Trogir poate fi considerat pictura orașului medieval creat de romani. A fost inclus în Patrimonul UNESCO 1997.

     Odată ce treci de o boltă, parte a orașului vechi știi că ai intrat în cartea de istorie, aici ceasul se oprește. Mă bucur de fiecare respirație și simt fiecare piatră din pavaj iar când ridic ochii ajung la Catedrala Sf. Laurențiu o catedrală cu acel turn impunător care datează din 1213.
Turnul se vede de la depărtare și primul lucru care îl fac pașii e să caute scările.

     Turnul datează din sec XIV-XVI iar treptele sunt efotul pentru un peisaj de vis

     Odată revenită cu picioarele pe pământ la 2 pași se găsește Turnul cu Ceas, un alt monument arhitectural al orașului. Este tot ce a rămas dintr-o biserică construită în 1422 Biserica Sf. Sebastian. Se spune că a fost construită în semn de mulțumire deoarece orașului a fost ocolit de cumplita epidemie de ciumă care a decimat Europa.
   Lângă Turnul cu Ceas se află loggia sau sala de judecată ce datează din 1312. Tot ce pot să spun e că este într-o stare foarte bună și găzduiește un basorelief realizat de Ivan Mestrovic. 

     Din centrul istoric pornesc o mulțime de străduțe în toate direcțiile încât nu știi pe unde să o apuci prin urmare le iau la întâmplare.

 

Biserica benedictină și mănăstirea Sf, Nicolae

Biserica Sf. Mihail
   Fortăreața Kamerlengo a fost construită în jurul anului 1420 moment în care orașul Trogir era sub dominație venețiană.Fortăreața a fost conectată la zidurile orașului iar astăzi fortăreața găzduiește concertele din cadrul Trogir Summer Festivals.

  De la fortăreață urmează să te plimbi pe faleză și toate cafenelele mă chemau la o limonadă rece.

     Aceasta a fost ultima oprire după care a urmat un drum lung spre casă dar până atunci mergem la o plimbare?
Citește și:

Ghidul pierduților în Split

     Secretul e că nu e niciun ghid :)). Nu ai nevoie de un ghid ca să te simți pierdut în Split. Pur și simplu te lași dus de val și…te pierzi. Te pierzi pe străduțe și în piețe, te pierzi în timp, te pierzi în imensitate, te pierzi în simplitate și până la urmă te pierzi pe drumul cel bun și știi că acela este.
     Split este cel de-al doilea oraș ca mărime din Croația și un important nod maritim deoarece de aici pornesc cele mai multe ferry-boat-uri atât spre insulele din Croația cât și spre alte țări.
Deoarece timpul a fost destul de scurt am făcut o oprire doar în centrul vechi și bine am făcut. Nu cred că centrul nou ar fi avut atâtea de arătat.
    De cum intri in centrul vechi te întâmpină Poarta de Argint a Palatului lui Dioclețian.
     Odată ce treci de Poarta de Argint a Palatului lui Dioclețian parcă intri într-o carte de istorie, drumul pavat și ceea ce a rămas dintr-un puternic fort îți spun ”Bine te-ai întors în timp!”
Cum treci de Poarta de Argint se ridică Palatul lui Dioclețian cu turnul care domină toată zona.
     Dioclețian a fost cel de-al 51 – lea împărat roman și s-a născut într-o familie umilă aici, în Dalmația. A fost împăratul care a condus Roma cu o mână de fier fiind cunoscut și pentru numeroasele reforme care le-a făcut în timpul domniei sale. După revenirea acestuia în Dalmația a decis să își construiască un palat. 
Azi Palatul lui Dioclețian este unul din cel mai bine conservate palate din perioada romană. 
     Nu ai cum să respiri istorie dacă nu ești la înalțime. Și de la înalțime istoria se respiră așa:

                       

                            

              

     După ce am respirat istoria de la înalțime mă întorc cu picioarele pe pământ și mă las pierdută pe străduțele de marmură și cafenele cochete

     Spre ieșirea din centrul vechi am dat peste unele galerii subterane foarte draguț aranjate cu souveniruri și cu atestarea UNESCO a Palatului lui Dioclețian.
     Traseul istoric se termină cu o faleză superbă plină cu terase și băncuțe de unde poți admira portul la nesfârșit.
     Și cum nu poți să spui că ai fost în Split și nu ai fost în port, am tras o fugă să vedem orarul ferry-boat-ului spre Insula Fericirii (numai dus). Din păcate nu am găsit-o, prin urmare am rămas cu priveliștea.

   Citește și:

Insula Brac sau locul unde marea a fost pictată

     
     Deschid un ochi, mă uit in jur, colegele de cameră dormeau și primul lucru ce îmi vine în minte: ”Ooo da, încă sunt în Croația, ce taaareee!!!!! :))”. Mă trezesc cu un maxim chef de viață și brusc îmi aduc aminte că azi navigăm pe mare, așa cum știm noi mai bine..în zare Insula Brac ne trage cu ochiul, e semn că trebuie să plecăm :D.
     Ne îmbarcăm spre Omis, arunc un ochi la cetate și urc pe vasul ce ne duce pe insulă. Nu e prima mea croazieră de o zi, am mai avut o experiență asemănătoare în Grecia, rău de mare nu am, deci toate problemele sunt rezolvate :)).

     Din Omis am pornit cu câțiva nori destul de nervoși iar pe toata durata croazierei a fost un curent de-a dreptul ”mirific”.
Masa de pranz am luat-o pe vas, un meniu delicios de pește cu salată, yummmi ce bun a fost dar nici bine nu am terminat masa de prânz că în zare se vedea deja portul Bol, semn că am ajuuuuns. 
      Insula Brac
Este cea mai mare dintre insulele Dalmației și a treia cea mai mare dintre Insulele Mării Adriatice (o fi daca așa se zice). Cel care domină insula este vârful Vitus cu o altitudine de 778 m. Predomină calcarul și dolomita fiind o sursă foarte importantă de piatră albă folosită la pavaje și la fațada caselor.
     Portul Bol este unul din principalele porturi ale insulei, e foarte primitor și foarte foarte cochet. Mi-a făcut cu ochiul de cum am ajuns. Toate străduțele erau foarte aranjate și cochete iar Soarele te îndemna să sari direct în apă.

     Bun, nu știam mare lucru despre insulă, de fapt cred că nu știam nimic, așa că prima oprire a fost la un centru de informare de unde am luat o hartă și ”Start la explorare!”
     Nici nu stiu pe unde să o apuc: pe pietonală? pe străduțe? prin apă? Aleg variata pe străduțe după care ies pe pietonală.
     De cum ajungi în port îți sare în ochi un panou super mare cu o plajă de-a dreptul ruptă din povești, se numește Zlatni Rat și e una din cele mai bestiale plaje ale Croației, prin urmare am dat start la cronometru.

   

         

     Din portul Bol și până la plaja din povești sunt aprox. 2 km iar tot drumul este o pietonală superbă într-o pădure de pini. După cei aprox 2 kmse termină pădurea de pini și se petrece miracolul…o mare imensă și o plajă perfectă.

       Zlatni Rat sau Cornul de Aur este una din cele mai frumoase plaje ale Croației și sincer nu mă mir, e super mișto :P. Croații o consideră un monument al naturii. Ceea ce o face atât de specială e faptul că iși modifică forma și dimensiunile datorită curenților de aer și datorită direcției vântului. În partea sudică există un curent de aer cald iar în partea nordică un curent de aer rece. Cei care reușesc să găsească locul potrivit pot simți aceste diferențe. Well, eu nu am simtit și sinceră să fiu am aflat după ce am ajuns înapoi în port de treaba asta. Cei care mergeți dați de știre :P.
     Plaja e cu pietricele, curată iar marea este într-o mulțime de nuanțe de turcoaz încât e momentul ….pentru o baie sănătoasă.
Revin în câteva momente!!!!

     Cu o așa plajă, locul oferă o groază de variante pentru cei care practică sporturi de apă, cu siguranță e un loc unde nu prea se poate plictisi nimeni.
După ce am belit ochii în depărtări și mi-am întipărit toate peisajele e timpul pt stânga împrejur să luam la pas și cealaltă parte de port.
     Pe măsură ce mă îndepărtez mă tot întorc să mai fac câte o poză..din fiecare unghi parcă se vede altfel…

     Ajunsă în port o iau la pas și mă bucur de plimbare, parcă sunt teleghidată.

     Biserica Maicii Domnului de Carmel

Se găsește la 2 minute de port și este o biserică în stil baroc ce datează din 1668, cel puțin atunci a început construcția ei deoarece biserica a fost finalizată doar în 1788.

     Mănăstirea dominicană se află în partea estică a orșului și a fost fondată în jurul anului 1475. În prezent găzduiește un muzeu și o capelă. Ceea ce face faimoasă capela este faptul că altarul a fost fabricat la atelierul lui Jacob Tintoretto (pictor italian renascentist).
     Oricât am negociat cu timpul nu am ajuns, sub nicio formă, la mănăstire. Am avut de ales să văd mănăstirea sau să plec cu vasul înapoi în Omis. Pe când am ajuns în port am apucat să mă răcoresc 5 minute și a început îmbarcarea.
    Pe altă dată!
Iată și traseul:
Citește și: 

Pe fugă în Omis

     Și acum încă mai simt mirosul unei zi superbe de vară. Omis făcea parte din peisajul ideal. Un orășel mai puțin aglomerat, cochet, umbrit de munți, scăldat în apă și povestea nespusă a unei cetăți cocoțate pe o stâncă. A fost o fugă înceată..o fugă din care mă opream atunci când ochii vroiau să admire frumosul, acel frumos care te cheamă să mai stai puțin oricât ești de grăbit.
   Ca oricare alt loc are o poveste de spus. Probabil povestea începe cu cetatea orașului, cetatea Mirabella constituind o parte valoroasă a moștenirii culturale croate. Povestea spune că în Evul Mediu pirații aveao o vedere absolută asupra teritoriului maritim care îl stăpâneau. Cetatea are 4 etaje dar, deși azi se pot admira doar ruinele, etajul 4 este deschis și te poți bucura de o priveliște absolut superbă a canioului râului Cetina și a orașului.
     Prima lecție care m-a învățat Omis a fost ca de fiecare dată când voi ajunge într-un loc nou să schimb euro în moneda locală. Cu cât tânjeam mai mult sa urc la cetate cu atât mai puțin mi s-a arătat..intrarea la cetate era 20 de kuna și eu nu aveam decât euro iar domnul ce stătea la poartă nu s-a arătat deloc binevoitor. Am rămas cu dorintța în cui și am alinat-o pierdându-mă pe străduțele cu miros de levănțică.

     Omis nu stă rău chiar deloc la capitolul ”ce putem face aici?” râul Cetina formează un superb defilul care oferă o groază de lucruri de făcut de la plimbat cu barca, kayaking și tiroliană. După ce îți crește nivelul de adrenalină poți să te odiinești făcând plajă iar la apusul soarelui sa admiri orașul și Insula Brac ce se vede în depărtare din turnul cetății. Sigur garantează o priveliște de milioane!

Citește și:

Munții Oașului: prima tură solo

     Pot să număr anii de când mi-am dorit o tură solo la munte, să îmi fac eu traseul, să văd cum mă descurc, ce probleme aș putea întâmpina și în final să găsesc un răspuns la întrebarea aceea ”Oare eu pot să fac asta?” Răspunsul a fost mai simplu decât m-aș fi așteptat.

Am ales un traseu ușor, relativ aproape de Satu Mare, Vf Pietroasa (1200 m) din Munții Oașului.
    Cu o seară înainte nu știam dacă să plec sau nu, prognoza nu era grozavă și în mintea mea se jucau niște filme de toată coma, prefer să nu îmi aduc aminte :)).
Ceasul sună necruțător la 6 dimineața, afară plouă, verific prognoza și mă pun înapoi în pat, mai merge încă vreo 2 ore de somn.
     La 10:30 sunt la ușa microbuzului care mă duce la Negrești Oaș și de aici Cel de Sus cu mila.
Aveam aprox 10 km de asfalt (până la Luna Șes) până să ajung în pădure așa că mintea mea era stresată pentru faptul că am pornit târziu și nu voi ajunge ultimul microbuz Negrești Oaș  – Satu Mare.

     La 11:30 sunt la intrarea în traseu și nici bine nu imi termin de aranjat rucsacul în spate că se oprește o mașină care se oferă să mă ducă aproape tot drumul asfaltat. Nici nu apuc să mai gândesc și sunt deja în mașină. Domnii nu erau nimeni alții decât proprietarii Pensiunii Ivan (multumesc frumos). M-au scutit de aprox 9 km de asfalt așa că de aici totul merge ca pe roate. Traseul urcă ușor până la Luna Șes, trece de mănăstire și ajunge la viitoarea pârtiede ski.

     Traseul e foarte bine marcat așa că nu am avut probleme în ceea ce privește drumul (cu 1 singură mini-rătăcire). Traseul este destinat atât pentru drumeți cât și pentru cicloturism.
Odată ce se ajunge la telecabină drumul cotește la dreapta prin pădure pe un drum forestier. Sunt singură în comuniune cu toată natura și mă rog să nu apară un câine :)). 
     Pe nerăsuflate ajung în Poiana Boroș, aici pierd puțin marcajul dar îi dau de capăt ceva mai târziu. Practic de aici începe urcușul propriu-zis, până acum a fost doar plimbare :)).
Urc mai bine decât mă așteptam și odată traversată pădurea ies în golul alpin de unde se vede vârful.
     

     Nu putea să fie fără palpitații când toată liniștea locului e perturbată de un lătrat de câine, exact ce nu doream, partea funny era că se auzea lătrat dar nu se lăsa văzut. Pe când se termină lătratul se aude zgomot de motocicletă, acum știu sigur că nu sunt singură pe aici. Pe măsură ce înaintez văd mișcare pe vârf și cineva îmi face cu mâna (dar sigur nu ne cunoaștem :)) ).
     Sfinxul Oașului e tot acolo ca și data trecută așa că mă bucur sa îl salut :)).
    Într-un final atac și vârful dar nu apuc să ma bucur căci niște domni cu motociclete intră la povești cu mine. Sunt din Ungaria și cum nu au munți pe acolo se ”distrează” pe la noi. Erau fără nicio hartă la ei și veneau de la Firiza. 
     Pe cât de mult mi-aș fi dorit să fiu singură pe atât de puțin am fost..am avut parte de 9 ”prieteni” :)).

    Peisajul e același în schimb îmi era dor de el.. Traseul pe retur se desfășoară foarte rapid, băieții au zis că vor să bea bere așa că s-au oferit să mă ducă și pe mine. Nu era ceea ce vroiam dar așa s-a întâmplat. Am fost din nou scutită de cei aprox. 10 km de asfalt :D.
     Ploaia nu a întârziat să apară dar până s-a gândit să toarne cu găleata eu eram deja în mașină în drum spre Satu Mare.

Happy end!

Data: 16,07,2016
Participanți: solo
Localizare: Munții Oaș
Traseu:  triunghi albastru
Distanță: 16,7 km
Diferență de nivel: +/- 960 m
Timp: aprox 7 ore